Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.09.2010

Vlad Filat a avut o întrevedere Preşedintele Parlamentului European

Vlad Filat a avut o întrevedere Preşedintele Parlamentului European

Vlad Filat a avut miercuri la Bruxelles o întrevedere cu Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European. În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce ţin de reformele demarate de Guvernul de la Chişinău, rezultatul acestora şi paşii ce urmează a fi întreprinşi în continuare de ţara noastră.

Jerzy Buzek a spus că este bucuros să-l revadă pe Premierul Vlad Filat, cu care are întrevederi periodic, acesta fiind cea de-a treia. Referindu-se la integrarea europeană a Republicii Moldova, oficialul a spus că visul cetăţenilor ţării noastre, poate fi realizat pas cu pas, prin acţiuni concrete.

El a menţionat că Guvernul de la Chişinău, prin acţiunile pe care le întreprinde,  îndreaptă Moldova pe o cale corectă, iar reformele implementate, deşi pe alocuri riscante, sînt necesare.

„Republica Moldova îmi aminteşte de ţara mea - Polonia, unde, în perioada de pre-aderare, au fost implementate mai multe reforme dure pe interior, care la acel moment nu au fost înţelese de popor. Peste doi-trei ani însă acestea au dat un rezultat fantastic şi eu personal, care iniţial eram nepopular, am cîştigat alegerile europene cu cel mai bun rezultat", a spus Jerzy Buzek, ex-Premier al Poloniei.

Cît priveşte reforma domeniului justiţiei şi sistemului afacerilor interne, Jerzy Buzek a precizat că aceasta este dificilă, dar tipică pentru toate statele care aspiră la valorile europene.

Preşedintele Parlamentului European a spus că susţine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi că ţara noastră va fi sprijinită în continuare în acest sens.

Prim-ministrul a spus că reformele implementate au fost necesare şi că reuşita acestora a depins şi de suportul constant acordat Republicii Moldova de Comisia Europeană. În context, Premierul a mulţumit pentru grantul de 90 milioane de euro, aprobat recent de Parlamentul european, care va fi orientat  pentru asistenţă macro-financiară, precizînd că ajutorul oferit a venit la momentul potrivit şi va contribui la susţinerea reformelor.

Cît priveşte reforma justiţiei sistemului afacerilor interne, Vlad Filat a precizat că ţara noastră deja a făcut mai mulţi paşi în acest sens şi că, în cadrul întrevederii avute miercuri la Bruxelles cu Cecilia Malmstrom, Comisar european pentru afaceri interne, a solicitat o expertizare suplimentară a acestui domeniu, pentru ca Republica Moldova să se mişte cu mai multă rapiditate în această direcţie.

Întrebat de jurnalişti despre alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc în Moldova, Jerzy Buzek a spus că aşteaptă cu nerăbdare acest scrutin electoral şi i-a urat succes lui Vlad Filat. La rîndul său, Premierul a precizat că acestea vor avea loc în luna noiembrie şi a dat asigurări că prevederile legale în vigoare vor fi respectate întocmai.

cuvinte-cheie: Buzek

Comentarii (0)

 

Related news

Sus