Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.09.2010

Republicii Moldova trebuie să i se ofere o perspectivă europeană clară

Republicii  Moldova trebuie să i se ofere o perspectivă europeană clară

Potrivit MAEIE, pe data de 20 septembrie curent la Chişinău s-au aflat într-o vizită comună de lucru dl Werner Hoyer, Ministru de Stat la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, şi dl David Lidington, Ministru de Stat pentru Europa la Ministerul de Externe al Marii Britanii. Pe parcursul vizitei oficialii europeni au avut întrevederi cu Prim-ministrul Republicii Moldova Vladimir Filat, Viceprim-miniştrii Iurie Leancă şi Victor Osipov. Agenda discuţiilor a cuprins subiecte legate de evoluţiile social-politice din Republica Moldova, progresele actualei guvernări în implementarea reformelor, dialogul RM-UE, precum şi perspectivele soluţionării conflictului transnistrean.

Miniştrii au fost unanimi în aprecierile pozitive vizavi de reformele politice şi social-economice realizate de actualul Guvern într-o perioadă scurtă de timp, menţionînd, totodată, paşii importanţi întreprinşi în direcţia integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Potrivit oficialilor străini, uşile Uniunii Europene trebuie să rămînă deschise pentru ţări precum Republica Moldova, care aspiră să adere la marea familie europeană şi reuşesc să întrunească criteriile de aderare la UE.

A fost subliniat faptul că progresul realizat de autorităţile moldoveneşti în negocierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi pregătirile pentru negocierea unui Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător sunt o dovadă convingătoare a determinării ferme şi a ambiţiilor Republicii Moldova de a avansa în parcursul său european. Ambii miniştri au dat asigurări de susţinere a aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova din partea guvernelor de la Berlin şi Londra şi şi-au exprimat convingerea că Republica Moldova va continua cursul reformelor democratice, iar apropiatele alegeri parlamentare vor corespunde normelor europene.

Referindu-se la problematica transnistreană, diplomaţii străini au subliniat că Marea Britanie şi Germania se pronunţă pentru reluarea cît mai curînd posibil a negocierilor oficiale în formatul 5+2 şi şi-au exprimat speranţa în atingerea unor progrese la acest subiect pînă la desfăşurarea Summit-ului OSCE de la Almaty.

cuvinte-cheie: Lidington | Hoyer

Comentarii (0)

 

Related news

Sus