Potrivit CCI, la 23 septembrie, la Braşov, 25 de companii autohtone şi 30 de întreprinderi din judeţul Braşov au participat la Reuniunea oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi România. În cadrul evenimentului, Camera de Comerţ şi Industrie a RM şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov au semnat un Acord de Cooperare, cu scopul de a intensifica relaţiile de colaborare dintre cele două instituţii.
Referindu-se la importanţa noului Acord, Vladimir Didilica a menţionat că este momentul să fie iniţiate şi realizate noi proiecte economice comune. „Prin semnarea Acordului ne propunem nu doar să extindem cadrul colaborării intercamerale, ci şi să contribuim la dezvoltarea parteneriatelor dintre reprezentanţii comunităţilor de afaceri din Republica Moldova şi judeţul Braşov. Un prim pas în acest sens este reuniunea de astăzi. De asemenea, CCI a RM va găzdui cu mare plăcere o delegaţie a oamenilor de afaceri din judeţul Braşov la ediţia din anul 2011 a expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova", ce se va desfăşura, tradiţional, la sfârşitul lunii ianuarie", a spus sursa citată.
Reuniunea oamenilor de afaceri din Republica Moldova şi Braşov face parte din programul misiunii economice în România, desfăşurată în perioada 22-25 septembrie curent, de CCI a RM, în parteneriat cu CCI a României, CCI Braşov, cu suportul Ministerului Economiei al RM, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al RM şi MIEPO.
Din delegaţia oamenilor de afaceri de la noi din ţară, condusă de vicepreşedintele CCI a Moldovei, Vladimir Didilica, fac parte reprezentanţi ai companiilor: Amidomolprod, Armir, Barza Albă, Bioprodagro, Constructorul, Gherion-Service, Incrus, Lukoil Moldova, Lusmicon, Parcul de Autobuse şi Taximetrie nr. 9, câteva birouri individuale de avocaţi ş.a.
La 24 septembrie, agenţii economici autohtoni vor participa la Forumul de Afaceri Moldo-Român, de la Bucureşti.
Misiunea economică în România este organizată cu scopul de a consolida relaţiile comercial-economice bilaterale, a prezenta oportunităţilor investiţionale ale Republicii Moldova, a promova exporturile piaţa României şi a Uniunii Europene şi a crea noi platforme de cooperare eficientă între reprezentanţii business-ului din ambele ţări.
Potrivit datelor statistice, în perioada ianuarie - iulie 2010, agenţii economici din Republica Moldova au exportat în România mărfuri în sumă de circa 122 milioane USD, înregistrându-se o reducere cu circa 13% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2009. În prima jumătate a anului curent, în Republica Moldova au fost importate mărfuri din România în valoare de 197,56 milioane USD, cu 21% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.
Volumul comerţului exterior între Republica Moldova şi România, în perioada ianuarie - iulie 2010, a înregistrat suma de 319,5 milioane USD, ceea ce reprezintă o majorare de 5,5% faţă de perioada similară a anului 2009.
România deţine o pondere de 16,49% în exporturile totale ale Republicii Moldova şi o pondere de 9,93% din importurile totale ale RM pentru anul 2010.