Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.09.2010

Comisia juridică din Parlament va dezbate din nou demersul PG de a se ridica imunitatea lui V. Voronin

Ridicarea imunităţii preşedintelui PCRM Vladimir Voronin şi a deputatului Anatolie Păpuşoi se va discuta, din nou, în cadrul Comisiei pentru numiri şi imunităţi, la finele acestei săptămâni. Preşedintele Comisiei, Ion Pleşca a declarat după şedinţă de astăzi că prim-viceprocurorul, Andrei Pântea nu a putut răspunde la toate întrebările deputaţilor, motiv pentru care i s-a oferit un termen de 2 zile pentru prezentarea unor noi probe.

Andrei Pântea a negat că Procuratura nu ar fi fost suficient de convingătoare. "Pur si simplu membrii comisiei au solicitat copii din dosarele celor doi deputaţi, iar eu nu le-am avut la îndemână, motiv pentru care s-au amânat discuţiile" a declarat Pântea.

Potrivit legii, o decizie privind demersul Procuraturii Generale de ridicare a imunităţii liderului PCRM, Vladimir Voronin şi deputatului Anatol Păpuşoi, urmează să fie examinat până la finele săptămânii viitoare, anunţă Europa Liberă.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus