Stimaţi colegi deputaţi, stimaţi membri ai comisiei,
Aşa a fost destinul ca biografia mea să fie zbuciumată de cîteva încercări destul de dramatice. Prima din acestea a fost memorabilul atac asupra sediului MAI în anul 1989, a doua - confruntarea timp de circa 6 luni cu opoziţia în anul 2002 şi în sfîrşit, evenimentele din 7 aprilie 2009.
De ce mi-am amintit?
În primul rînd, deoarece toate aceste evenimente au unele caracteristici comune. În toate cele trei cazuri anume pe seama mea era pusă responsabilitatea pentru faptul cum anume să acţionez şi să reacţionez la cele întîmplate. Şi atunci cînd a fost incendiată clădirea MAI iar colaboratorii şi apărătorii acesteia se sufocau în fum. Şi cînd în anul 2002 capurile fierbinţi cereau de la mine introducerea stării de urgenţă şi folosirea forţei împotriva protestatarilor. Şi anul trecut, la 7 aprilie cînd opoziţia de atunci, ascunzîndu-se laş după copii, adolescenţi şi studenţi, provoca puterea la vărsări de sînge în masă. Dar nu a fost să fie. Nici în unul din cazurile menţionate. Şi anume aceasta îmi acordă mie, ca fost preşedinte şi politician care conduce cel mai mare şi cu autoritate partid din ţară, dreptul moral de a pune întrebări referitor la chestiunea înaintată de către Procuratura Generală.
La 23 martie 2010, la şedinţa comisiei parlamentare pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie eu am transmis membrilor comisiei şapte întrebări, la care am cerut să primesc răspunsuri imediate. Aceste întrebări nu puteau fi lăsate fără atenţia organelor competente. Dar procuratura le-a lăsat fără nici o reacţie. Astfel, este uşor de a concluziona că, de fapt, scopul de bază al procuraturii este ascunderea urmelor, reabilitarea vandalilor şi organizatorilor tentativei loviturii de stat din 7 aprilie. Altfel toate acţiunile voastre nu pot fi calificate.
În acest context, rog să-mi răspundeţi la următoarele trei întrebări.
Prima. În procesul perfectării demersului semnat de Procurorul General adresat Parlamentului privind ridicarea imunităţii mele de deputat şi atragerea imediată la răspundere penală, la Dvs nu a apărut sentimentul unei totale incompetenţe profesionale? Dvs veţi înţelege imediat că aceasta nu este doar o întrebare retorică.
Pe de o parte, Dvs permanent învinuiţi poliţia în utilizarea neproporţională a forţei, concomitent, mă învinuiţi personal de neglijenţă, de faptul că nu am convocat Consiliul Suprem de Securitate şi nu am luat măsuri de restabilire a ordinii. Dvs mă învinuiţi că a fost sistată legătura telefoniei mobile, apoi afirmaţi că Preşedintele a dat indicaţii să fie restabilită ordinea cu orice preţ. Nu numai că acestea sînt nişte învinuiri absurde şi controversate, dar mai sînt încă şi nişte concluzii absolut lipsite de profesionalism. Cîteva comentarii succinte la acest subiect.
Conform art. 87 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, "Preşedintele Reublicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii". În temeiul art.10 pct. b) al Legii securităţii naţionale, Preşedintele ia măsuri necesare privind asigurarea secutirăţii statului în confomitate cu legislaţia. Eu înţeleg că este dificil de a întocmi un demers întemeiat de procuror cînd la spate stau patru politicieni speriaţi pînă la moarte şi care reprezintă această alianţă de guvernare. În pofida acestui fapt, chiar şi în această dificilă pentru Dvs situaţie de stres, este foarte important de a înţelege esenţa formulărilor "în limitele şi în condiţiile legii" şi "în confomritate cu legislaţia". Cu alte cuvinte, Preşedintele nu poate acţiona sau inacţiona după bunul său plac, ci numai exclusiv în limitele legii. Astfel, toate măsurile privind asigurarea securităţii se iau în comun reieşind din atribuţiile concrete ale tuturor organelor de forţă. Preşedintele nu poate şi nici nu trebuie să înlocuiască cu sine organele de forţă. Aceasta pur şi simplu nu intră în competenţa sa.
Din demersul procuraturii se poate de a concluziona că actualul Procuror General este un membru de nimic al Consiliului Suprem de Securitate, pentru că în genere nu înţelege care sînt atribuţiile acestui organ. Conform art. 12 din Legea securităţii naţionale, Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ care analizează activitatea ministerelor şi departamentelor în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova în problemele de politică externă şi internă. În acceaşi lege, dacă de citit, atent, pînă la urmă găsim o normă extrem de importantă care prevede că "membrii Consiliului Suprem de Securitate nu au împuterniciri suplimentare de factori de decizie şi nu au dreptul de a emite dispoziţii care să depăşească limitele competenţelor conferite de funcţia pe care o deţin". Adică, acesta nu este un staff care emite decizii, aşa precum cred unii. În acelaşi timp este important a cunoaşte că în ziua de 7 aprilie toţi membrii Consiliului Suprem de Securitate şi cabinetul de miniştri, inclusiv ministrul afacerilor interne, ministrul apărării şi directorul SIS erau la locurile sale de muncă, în aria de contact şi interacţiune directă cu conducerea ţării. Ei acţionau şi primeau decizii în corecpundere deplină cu obligaţiunile funcţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Tot atît de neputincioasă sună învinuirea de sistare a legăturii telefonice mobile în perimetrul acţiunilor în masă din 7 aprilie 2009. În pofida faptului că dreptul de a limita legătura telefonică, în asemenea cazuri, este prevăzută expres de art. 4 al Legii comunicaţiilor electronice, procurorul nu a atras atenţia că blocarea telefoniei mobile s-a început numai după orele 14.00, cînd intensitatea acţiunilor de protest a început să scadă.
Următoarea învinuire - precum că Preşedintele a ordonat să fie restabilită ordinea de drept "cu orice preţ". În primul rînd, inexistenţa unui astfel de ordin se confimră prin faptul că lipsesc consecinţele corespunzătoare. Eu înţeleg că cei care dictau aceste formulări Procurorului General, regretă că porvocările din 7 aprilie au eşuat şi, din fericire, zecile, dar poate şi sutele de posibile victime, planificate de organizatori, au rămas în viaţă şi sănătoase. Şi eu înţeleg că anume acest eşec în tentativa loviturii de stat, anume această circumstanţă i-a impus pe adevăraţii stăpîni ai Procurorului General să schimbe calitatea lui Vladimir Voronin din martor în cea de bănuit.
A doua întrebare. Dumneavoastră - reprezentanţii Procuraturii Generale - conştientizaţi că printr-un asemenea demers incompetent, Vă transformaţi într-un descshis şi necondiţionat organizator al evenimentelor din 7 aprilie? Vă daţi seama că, acceptînd presiunea, dînd dovadă de slăbiciune, Dvs săvîrşiţi cea mai gravă crimă împotriva poporului, statului şi securităţii acestuia? Eu consider că Dvs conştientizaţi aceasta, şi în acest sens vă adresez ultima întrebare.
Numai un răspuns sincer la această întrebare vă acordă şansa să salvaţi onoarea Dvs omenească. Recunoaşteţi aici, în faţa deputaţilor în Parlament, şi spuneţi cine sînt cei care v-au obligat să semnaţi acest demers. Spuneţi-le numele la cei care v-au convins că un asemenea demers va rămîne fără consecinţe, cine va promis recompensă pentru o asemenea gravă acţiune?
Eu şi colegii mei nu mă ghidez de o simplă curiozitate. Nu. Pur şi simplu astăzi, ca niciodată, noi într-adevăr ne-am apropiat de răspunsul la întrebarea cine este adevăratul organizator al evenimentelor din 7 aprilie. Astăzi, pentru toţi e clar că organizatorii sînt acei care au cerut de la Procuratura Generală să întocmească acest demers incompetent dar foarte simbolic.
Cine sînt aceste persoane? Cum se numesc? Ce funcţii au ocupat sau ocupă în statul moldovenesc? De astăzi toată societatea moldovenească ştie cine poate da răspuns la această întrebare. Acest răspuns trebuie să-l daţi Dvs. Şi aceasta urmează să se realizeze astăzi. Ca fost ministru al afacerilor interne la sigur vă spun: tărăgănarea cu acest răspuns doar va agrava vina Dvs.
Deci, a venit timpul.
27-09-2010
