Potrivit IFPS, la 1 octombrie 2010, a fost făcut încă un pas spre consolidarea e-guvernării şi în acest sens la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost organizată o şedinţă referitoare la implementarea softului ce ar permite schimbul automat de date între organul fiscal şi bănci.
În cadrul întrunirii, IS „Fiscservinform" a făcut o prezentare privind „Sistemul Informaţional Automatizat (SIA) de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat şi instituţiile financiare" pentru reprezentanţii invitaţi ai Asociaţiei Băncilor din Moldova, ai Băncii Naţionale şi Ministerului Finanţelor, cît şi reprezentanţi ai băncilor locale. Aşadar, la etapa actuală SIA respectiv permite instituţiilor financiare să creeze şi să expedieze în regim on-line în adresa SFS documentele ce certifică deschiderea unui cont bancar al contribuabilului; modificarea sau închiderea contului bancar; dispoziţiile incaso etc.
Iar Serviciul Fiscal de Stat va putea crea şi remite prin intermediul sistemului dat certificatul prin care se confirma luarea la evidenţă fiscală a contului bancar al contribuabilului.
Opţiunile electronice prezentate au menirea de a facilita şi de a accelera schimbul de informaţii, iar în viitorul apropiat urmează să fie implementat „ SIA contul curent şi certificarea contribuabililor", care ar permite contribuabililor să verifice în internet situaţia lor fiscală.