Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.10.2010

Programul eTwinning implementat şi în Moldova prin Parteneriatul Estic

Uniunea Europeană împreună cu Ministerul Educaţiei al R. Moldova organizează în perioada 4-5 octombrie „Masa rotundă de explorare a programului eTwinning", ce are loc în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova.

Programul eTwinning este un program de succes al Uniunii Europene, ce stimulează colaborarea între şcoli din diferite ţări, profitând de tehnologiile informaţionale şi de comunicare, urmând a fi extins în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina. Pentru prima dată, într-o activitate a Parteneriatului Estic, participă şi Federaţia Rusă, fapt ce reprezintă un succes.
Prin intermediul portalului eTwinning, profesorii din şcolile primare şi secundare se pot întâlni între ei şi dezvolta proiecte pedagogice comune, având spaţii sigure de Internet şi instrumente pentru colaborare. Totodată, profesorii pot obţine ajutor şi instruire din partea agenţiilor naţionale de eTwinning.

În Uniunea Europeană, programul eTwinning s-a dovedit a fi foarte eficient în dezvoltarea abilităţilor ce ţin de Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii. Aproximativ 100.000 de profesori din statele membre ale UE sunt înregistraţi pe portalul eTwinning şi desfăşoară mii de proiecte comune în fiecare an.

Sprijinul UE pentru un astfel de proiect valoros, care poate fi interpretat ca şi „comunitatea pentru şcolile din Europa", este încurajator. Dacă fezabilitatea acestui proiect este dovedită, aceasta va permite elevilor şi studenţilor să colaboreze împreună într-un mod interactiv prin intermediul suportului de informaţii moderne, să îmbunătăţească alfabetizarea digitală şi informaţională în şcoli şi mai presus de toate, să promoveze abordarea „învăţare prin cooperare", care se bazează pe „învăţarea prin practică".

Pentru mai multe informaţii, accesaţi siteul http://www.etwinning.net.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus