Avantajele poziţionării Republicii Moldova între Est şi Vest, dar şi importanţa existenţei unei asociaţii care ar proteja şi ar promova interesele comunităţii de afaceri din Moldova au fost principalele teme de discuţie în cadrul business forumului internaţional, organizat cu ocazia lansării oficiale a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM). La eveniment au participat peste 100 de oameni de afaceri, oficiali şi ziarişti din peste 10 ţări, inclusiv din CSI şi Uniunea Europeană.
Politicianul şi scriitorul francez Dominique de Villepin, fost ministru de externe în Guvernul francez, fost prim-ministru al Franţei în perioada 2005-2007:
„Astăzi orice perspectivă de integrare a oricărui stat nu mai este o problemă în Europa. Suntem la sfârşitul unui proces istoric şi noi trebuie să intrăm într-un nou proces istoric. Şi este foarte important pentru orice stat care are dorinţa de a se integra să înţeleagă pe viitor care sunt evoluţiile în Uniunea Europeană. Există doar o singură strategie de succes: democraţie, piaţă liberă, educaţie şi de a avea o influenţă regională mai pozitivă. Acest lucru este foarte valoros pentru Europa. Astăzi statele europene au o rată de creştere economică de 1% şi această situaţie va rămâne pe viitor. Europa are nevoie de state membri cu un nou dinamism. Dacă Moldova îşi va face temele de acasă şi aceste teme sunt: de a avea o democraţie veritabilă, de a avea un consens social adevărat, de a pune miza pe cultură şi educaţie şi Moldova să fie un exemplu pentru regiunea estică. O ţară care are cele mai bune relaţii cu Rusia şi CSI, o ţară care are cele mai bune relaţii cu România. O astfel de ţară va fi atractivă pentru Uniunea Europeană. În acest caz Europa ar spune că, cu ajutorul Moldovei, am fi mai mari, am avea capacităţi de influenţă mai mari, chiar dacă aceasta este greu să ne imaginăm. Timpul lucrează în favoarea Moldovei. Încercaţi să profitaţi de orice situaţie, cu Rusia, cu Uniunea Europeană, cu alte state. Profitând de aceasta vă veţi poziţiona foarte bine."
Vladimir Plahotniuc, Preşedintele al consiliului de administraţie AOAM:
„Mulţumim dlui de Villepin, avem foarte multe de învăţat de la domnia sa, la fel cum putem folosi experienţa deosebită a invitaţilor noştri din Rusia şi România. Prezenţa lor reprezintă doar un prim pas dintr-un proiect de lungă durată prin care AOAM îşi propune să invite în Republica Moldova profesionişti dovediţi, împreună cu care să începem să dezbatem serios problematica economiei naţionale, regionale şi europene. Republica Moldova este o ţară cu un statut deosebit, amplasată la frontiera estică a Uniunii Europene, poziţionată la limita vestică a spaţiului ex-sovietic. Este un plasament deosebit din punct de vedere geopolitic, dar care din păcate nu a fost fructificat până în ziua de astăzi. Poate pe lângă responsabilitatea politicienilor este şi vina noastră, a oamenilor de afaceri, care ar fi trebuit să ne grupăm mai devreme, să încercăm să compensăm la nivel privat ceea ce guvernele noastre nu au reuşit, la nivel diplomatic. Cu acest gând am pornit la fondarea acestei organizaţii şi prezenţa Dvs numeroasă de astăzi confirmă că nu am greşit. În calitate de preşedinte vă asigur că vom fi un partener onest şi constructiv, partener al oricăror proiecte de stat sau private care îşi propun dezvoltarea Moldovei."
Andrian Candu, Director general AOAM:
„Apare o nouă misiunea şi un nou jucător, şi anume AOAM. În Moldova sunt organizaţii care s-au impus prin notorietate, experienţă, cum sunt Camera Americană de Comerţ, Asociaţia Investitorilor Străini, Camera Franceză Comerţ, mai recent creată sau alte organizaţii de acest gen. AOAM nu-şi pune scopul să le ia locul, ar vrea să se alăture tuturor, consolidând oamenii de afaceri în nobile scopuri. Ca şi obiective îşi trasează clar promovarea imaginii ţării în exterior, consolidarea reprezentanţilor oamenilor de afaceri, monitorizarea continuă a acţiunilor statului şi a autorităţilor şi sporirea capacităţii profesionale a administratorilor. Prin ce se deosebeşte AOAM de alte asociaţii? Membrii asociaţiei sunt persoane fizice, manageri de succes sau proprietari de afaceri care ţin să împărtăşească acel succes . Însăşi faptul că mai apare o voce, o pereche de ochi şi deja este bine. Sper să avem în sfârşit prin eforturi comune şi un succes. Aşa cum ne sugerează moto-ul organizaţiei: Spem Succesus Alit - Succesul Generează Speranţă!"
Valeriu Lazăr, Prim-vicepremier, ministru al Economiei şi Comerţului:
„Sunt sigur că AOAM devine un partener de discuţii destul de solid, destul de serios. Îmi face plăcere să fiu alături de voi şi dacă pe undeva Ministerul Economiei a avut un nivel de deschidere faţă de oamenii de afaceri se datorează faptului că vin şi eu din mediul de afaceri. Nu poţi face politici publice calitative, cu atât mai mult politici economice axate pe dezvoltarea antreprenorialului dacă nu ai în spate măcar o zi de experienţă de antreprenor. Într-o economie de piaţă, forţa motrice sunt antreprenorii, de aceea este de datoria oricărui Guvern, de datoria oricărui minister, cu atât mai mult lucrul acesta este valabil pentru responsabilii de politicile de dezvoltare să asculte ceea ce spun oamenii de afaceri. Noi avem nevoie de parteneri de dialog, avem nevoie într-adevăr ca din partea societăţii, din partea oamenilor de afaceri să avem în sensul bun al cuvântului o presiune permanentă, dar ceea ce-i mai important - voi aveţi capacitatea şi expertiza de a veni cu soluţii."
Dorin Drăguţanu, Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei:
"Vă felicit pentru iniţiativa de organiza un forum atât de reprezentativ, suntem onoraţi şi foarte bucuroşi să-l avem alături de noi pe Dominique de Villepin şi să beneficiem de practica vastă a acestuia în domeniu de euro-integrare şi cooperare regională. Sunt de părerea că una din direcţiile prioritare pentru o asociaţie a oamenilor de afaceri trebuie să fie sporirea competitivităţii Republicii Moldova la nivel naţional şi regional."
Dan Matei Agathon, Secretar General şi Purtător de cuvânt al Confederaţiei Patronale din Industria României (CONPIROM):
"Noi reprezentăm 63% din cei care muncesc în România. Salutăm înfiinţarea AOAM şi vă punem la dispoziţie nu sfaturi, nu lecţii, ci toată expertiza pe care o avem ca membri în Business Europa, ceea ce înseamnă organizaţia patronală cea mai importantă din Europa, în Consiliu Economic european şi membru al Consiliului Economic din România."
Vladimir Colmogorov, Candidat în Ştiinţe Economice, Academician al Academiei Internaţionale de Informatizare şi al Academiei Internaţionale de Transport din Federaţia Rusă:
"Sunt foarte bucuros să particip la această manifestaţie. Scopul principal al asociaţiei trebuie să fie promovarea comunităţii de afaceri a Republicii Moldova în direcţiile în care aceasta va obţine o profitabilitate maximă. Astăzi mult s-a vorbit despre oportunităţile geografice. Cred că nu este corect să fie pusă întrebarea CSI sau Europa. Cred că răspunsul de care trebuie să se ghideze asociaţia nou-formată este: ŞI - ŞI", a spus Vladimir Colmogorov, vicepreşedinte al Congresului Internaţional a Industriaşilor şi Întreprinzătorilor.
***
AOAM este o Asociaţie obştească, neguvernamentală, non-profit, care întruneşte în rândurile sale oameni de afaceri având convingeri comune de dezvoltare a societăţii prin dezvoltarea mediului de afaceri, susţinerea spiritului antreprenorial pentru o dezvoltare durabilă a economiei Republicii Moldova în contextul valorilor Uniunii Europene. AOAM este un mecanism promotor de programe şi proiecte concrete, de dezvoltare aplicabile atât la nivelul unei întreprinderi, cât şi la nivelul naţional de impulsionare a mediului de afaceri. Fondator al OAOM este omul de afaceri Vlad Plahotniuc, iar membrii AOAM sunt oameni de afaceri din Republica Moldova, fiind încurajată şi participarea întreprinzătorilor din alte ţări la fel ca şi investitorii străini din Republica Moldova, care prin realizările sale personale şi profesionale au dat dovadă de eficienţă şi rezultate remarcabile în afaceri. Membrii reprezintă persoane notorii din lumea de afaceri din Republica Moldova, care dispun de o experienţă bogată şi cunoştinţe profunde privind practicile de afaceri locale şi internaţionale. Obiectivele majore ale AOAM se focusează în principal pe trei direcţii: Iniţiative legislative pentru optimizarea cadrului normativ; Promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare şi atragerea investiţiilor străine; Programe de susţinere a business-ului mic şi mijlociu şi crearea unui cadru de afaceri şi investiţional eficient.
Serviciul relaţii publice AOAM