Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.10.2010

Astăzi a avut loc şedinţa Comisiei interdepartamentale pentru protecţia secretului de stat

În cadrul şedinţei au fost examinate propunerile privind desecretizarea unor documente cu parafa respectivă de secretizare. Membrii Comisiei au aprobat desecretizare a unui şir de documente.

Potrivit Serviciului de presă al Executivului, Comisia a desecretizat un document prin care Ministerul Economiei şi Comerţului propunea în februarie, 2008, concedierea în următorii doi ani a 10 mii de persoane, preponderent profesori. Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate de atunci, Artur Reşetnicov, sugerează ex-preşedintelui Vladimir Voronin, că dacă această hotărîre va fi pusă în aplicare, ar putea servi drept factor pentru destabilizarea situaţiei din ţară în ajunul alegerilor parlamentare.

Un alt document, din ianuarie 2008, se referă la asigurarea Republicii Moldova cu energie termică şi la tarifele la gaz, energie electrică, încălzire din acea perioadă, dar şi la propunerile de depolitizare a situaţiei. În acest document, se argumentează necesitatea majorării tarifului la gazul livrat consumatorilor din Republica Moldova în concordanţă cu preţul de achiziţionare a gazului, cît mai curînd posibil, deja la mijlocul lunii ianuarie 2008.  În acelaşi set de documente, ex-şeful statului Vladimir Voronin propune privatizarea în condiţii netransparente a întreprinderilor din sectorul energetic al Republicii Moldova.

Comisia a desecretizat şi un set de documente ce se referă la privatizarea pachetului de acţiuni ale statului în SA „Cariera de pietriş şi granit din Soroca". Aici veţi găsi corespondenţa din 2007 a conducerii  statului din acea vreme. Setul conţine şi indicaţii venite din partea ex-preşedintelui Vladimir Voronin, ex-prim-ministrului Vasile Tarlev, privind preluarea cît mai urgentă a controlului asupra întreprinderii şi măsurile necesar de întreprins pentru menţinerea controlului la SA „Cariera de pietriş şi granit din Soroca". În acest context, menţionăm că Republica Moldova a pierdut la CEDO dosarul privind preluarea de către stat a pachetului de acţiuni şi urmează să achite despăgubiri materiale şi morale foştilor proprietari.

Tot astăzi a fost desecretizată şi corespondenţa pe  marginea preluării de către stat a întreprinderii SA „IPTEH". În documentul respectiv, ex-vicepremierul Igor DODON prezintă ex-premierului Zinaida Greceanîi, acţiunile  desfăşurate pentru preluarea deplină a controlului de către stat asupra activităţii societăţii nominalizate. Amintim că şi în acest caz Republica Moldova a pierdut un dosar la CEDO.

Unul alt document desecretizat ţine de proiectele prevăzute în cadrul Programului Preliminar de Ţară  „Compact", finanţat de către Guvernul SUA. Implementarea eficientă a acestui Program de către actualul Guvern a dus la obţinerea la începutul acestui a unui grant în valoare de 262 milioane dolari SUA pentru reabilitarea drumurilor şi sistemelor de irigare. Corespondenţa include şi „aprecierile" date acestui Program de către ex-şeful statului Vladimir Voronin.

Comisia a mai desecretizat şi un document privind propunerea ex-vicepremierului Victor Stepaniuc de al numi pe domnul Leonid Tabără, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, în funcţia de director al Serviciului de Stat de Arhivă şi neacceptarea acestuia la acest post de către ex-şeful statului Vladimir Voronin, o ingerinţă contrar atribuţiilor şefului statului.

Aceste documente, dar şi altele (scanate) pot fi găsite pe www.secret.gov.md .

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus