Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.10.2010

FMI: Republica Moldova va înregistra în anul curent o creştere economică de 3,2%, sub media din CSI

FMI: Republica Moldova va înregistra în anul curent o creştere economică de 3,2%, sub media din CSI

Republica Moldova va înregistra în anul curent o creştere economică de 3,2%, sub media din Comunitatea Statelor Independente, plasându-se pe locul doi de la coada clasamentului regional.

O evoluţie mai proastă a PIB va înregistra doar Kîrgîzstanul, unde se va înregistra o creştere economică negativă.

Conform Prognozei Economice Globale (World Economic Outlook) prezentată la 6 octombrie curent de Fondul Monetar Internaţional (FMI), Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova creşte în acest an cu 3,2% faţă de 2009, iar în 2011 ar urma să avanseze cu 3,5%. De notat că în raportul World Economic Outlook din aprilie 2010, FMI prognoza o creştere economică de numai 2,5 la sută, mult sub media statelor CSI de 4,0%.

Totodată în luna iunie, Ministerul Economiei şi Comerţului a revizuit în creştere cu un punct procentual prognoza pentru anul 2010. Astfel, potrivit acestei prognoze, Produsul Intern Brut va creşte cu 2,5% şi va constitui 67,1 miliarde de lei, faţă de 64,3 miliarde prognozate anterior. 

Totodată, BERD şi-a menţinut prognoza din luna mai pentru anul curent, potrivit căreia economia Moldovei va creşte cu 4%. La rândul său, Banca Mondială prognozase în iunie o creştere economic pentru 2010 de 2,5%, sub media regională de 4%.

Conform Prognozei Economice Globale, la nivelul spaţiului CSI, FMI anticipează o creştere economică de 4,3% în acest an, urmată în 2011 de un avans ceva mai puternic, de 4,6%. Conduc clasamentul două ţări bogate în resurse energetice, precum Turkmenistanul şi Uzbekistanul cu 8,5% şi respectiv 8,0%, care în mod surprinzător sunt urmate de Belarus - cu 7,5%.

Principalii parteneri economici ai Moldovei, Rusia şi Ucraina vor avea creşteri de 4,0% şi 3,7%, în schimb România va înregistra în acest an cea mai severă scădere economică din Europa emergentă, de 1,9%, şi va avea anul viitor cea mai slabă creştere a PIB, de numai 1,5%, estimează experţii FMI.

Experţii FMI susţin că regiunea beneficiază de recuperarea treptată a economiei Rusiei, care la rândul său a fost susţinută de preţurile mari la materiile prime.

Potrivit FMI, statele importatoare de resurse energetice precum Armenia, Moldova şi Tadjikistan, vor beneficia de creşterea remitenţelor din Rusia. Astfel în opinia experţilor FMI, o majorare de 10 la sută a volumului remitenţelor din Rusia aduce o creştere cu 0,3 puncte procentuale a PIB în statele CSI.

FMI mai anticipează pentru Republica Moldova o inflaţie medie anuală de 7,4% în 2010 şi de 6,0% în 2011, şi o rată a şomajului de 7,5% în 2010 şi de 6,5% în 2011, informeaza publicatia Moldova Azi in editia electronica.

cuvinte-cheie: FMI

Comentarii (0)

 

Related news

Sus