În municipiul Chişinău a început sezonul de încălzire pentru toţi consumatorii, din data de 8 octombrie a.c. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a semnat dispoziţia privind deschiderea sezonului de încălzire 2010 - 2011 pentru fondul locativ.
Racordarea tuturor consumatorilor la reţeaua de agent termic va dura 4 - 5 zile. Persoanele a căror locuinţe nu sunt încălzite la nivelul necesar, urmează să se adreseze gestionarilor fondului locativ.
În actualul sezon de termoficare, preţul unei Gicacalorii a fost stabilit de 821 lei. Ca şi în anii precedenţi, familiile sărace, cu venituri medii lunare pe membru al familiei mai mici de 1450 lei, vor beneficia de compensaţii nominative din partea Primăriei Chişinău, în volum de 40 la sută din costul facturii la încălzire. În cazul încălzirii individuale în oraş şi suburbii, beneficiarii primesc câte 250 lei lunar pentru gospodărie.
În Chişinău, sezonul de încălzire pentru şcoli, grădiniţe şi spitale a început la 6 octombrie 2010, anunţă un comunicat al Primăriei.