Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.10.2010

Noul Consulat general al Moldovei de la Iași își începe activitatea

Noul Consulat general al Moldovei de la Iași își începe activitatea

Astăzi urmează să intre în funcţiune la Iaşi un nou consulat al Republicii Moldova. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene , Iurie Leancă a participat vineri, 8 octombrie, alături de omologul din România, Teodor Baconschi , la ceremonia de inaugurare a Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi.

'Inaugurarea unor Consulate Generale pe ambele maluri ale Prutului reprezintă acţiuni concrete prin care autorităţile din statele noastre vin în întâmpinarea solicitărilor cetăţenilor din România şi Republica Moldova, în oferirea de servicii consulare mai prompte şi mai eficiente. În cadrul acestei noi relaţii pentru prima dată evocarea pragmatismului nu mai este o vorba goală. Construim punţi de încredere, creăm instituţii şi sperăm ca totul să intre într-o relaţie durabilă, firească' - a declarat ministrul român de externe. La rândul său, şeful diplomaţiei de la Chişinău, Iurie Leancă, referindu-se la inaugurările Consulatelor Generale ale României la Cahul şi Bălti şi a Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi, a declarat: 'Inaugurarea acestor consulate reprezintă spiritul nou care există în relaţia dintre Bucureşti şi Chişinău, simţ pragmatic, constructiv, european, axat pe interesele cetăţenilor din ambele ţări.' 

Cu această ocazie ministrul român de externe a ţinut să marcheze, la o săptămână de la inaugurarea Institutului Cultural Român de la Chişinău şi de la reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, alte câteva progrese cuantificabile, semnificative în relaţia bilaterală, la un an de guvernare la Chişinău a Alianţei pentru Integrare Europeană: implementarea în februarie a acordului privind micul trafic de frontieră - fiind eliberate până în prezent aproximativ 15.000 de permise de mic trafic de frontieră, deschiderea în iulie a Consulatelor Generale ale României de la Cahul şi Bălţi, sprijinul acordat de România ţării vecine pentru victimele inundaţiilor din această vară.

Teodor Baconschi a subliniat că toate aceste evoluţii demonstrează angajamentul şi consecvenţa pentru un parcurs european a actualei guvernări a Republicii Moldova, AIE fiind vehiculul politic optim pentru ca viaţa cetăţenilor din Republica Moldova să se schimbe în bine, informează un comunicat al MAE român.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus