Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit marţi, 12 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, cu Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germania, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează în România. La finalul convorbirilor, cei doi oficiali au susţinut o declaraţie de presă comună.
Angela Merkel a apreciat că semnarea unui tratat de frontieră România-Republica Moldova reprezintă un pas în direcţia bună. „În ceea ce priveşte vecinătatea imediată, obiectivul nostru este să rezolvăm conflictul dintre Moldova şi Transnistria. România poate juca aici un rol important. Ştiu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România şi Moldova, cred că este linia pe care trebuie să continuăm", a spus Merkel.
Cancelarul Germaniei a atras atenţia asupra neregulilor la acordarea vizelor româneşti pentru cetăţenii din Moldova, Ucraina şi Serbia. Securitatea graniţelor UE nu trebuie să fie periclitată de corupţie, a avertizat cancelarul german, scrie Adevărul.