Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.10.2010

Dorin Chirtoacă s-a întâlnit cu Mihail Saakashvili

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut astăzi o întrevedere bilaterală cu preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili. Întâlnirea a avut loc în capitala Georgiei, Tbilisi, unde se desfăşoară Conferinţa primarilor europeni, la care participă şi edilul Chişinăului.

În cursul întrevederii, Dorin Chirtoacă i-a adus mulţumiri preşedintelui Saakashvili pentru ajutorul acordat R. Moldova la înlăturarea consecinţelor inundaţiilor din vara anului 2010 şi anume construcţia a 10 case pentru sinistraţi şi a unei grădiniţe de copii în zona afectată, dar şi pentru organizarea vacanţei pentru 120 de copii din familiile sinistrate la o tabără de vară din Anaklia, Georgia.

De asemenea, în cadrul discuţiei interlocutorii s-au referit la alte teme de interes comun, cum ar fi dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două capitale pe diferite domenii, dar şi evoluţia reformelor democratice din R. Moldova şi Georgia. A fost abordată, la fel, şi tema alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie a.c., fiind menţionată importanţa acestora pentru dezvoltarea de mai departe a R. Moldova.

Aflat în perioada 21 - 22 octombrie a.c. la Tbilisi, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă a avut o întrevedere şi cu primarul capitalei Gergiei, Gigi Ugulava, informează un comunicat al Primăriei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus