Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.10.2010

Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova „AGROinform" susţine infiinţarea grupurilor de producători

Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova „AGROinform" în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare cu suportul Unităţii Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD) organizează, la 28 octombrie, la Chişinău, conferinţa naţională „Cooperarea agricultorilor în marketing - o soluţie în accesarea pieţelor", aflată la a IV-a ediţie.

Conferinţa are ca scop implicarea fermierilor, instituţiilor de stat şi donatorilor, organizaţiilor de consultanţă şi altor actori în dialogul privind realizările, problemele şi soluţiile posibile în dezvoltarea cooperativelor şi a grupurilor de producători.
Activitatea de până în prezent a cooperativelor de întreprinzător a demonstrat că asocierea pe principii de marketing este soluţia optimă pentru comerţul agricol, prin asigurarea calităţii şi cantităţii de producţie la preţ competitiv de piaţă şi prin sporirea capacităţii de negociere a producătorilor agricoli.

Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova AGROinform dispune de o vastă experienţă în domeniul creării şi asistenţei cooperativelor de întreprinzător. Până în prezent, cu suportul AGROinform au fost create şi dezvoltate 30 de cooperative: 15 cooperative de marketing şi 15 de întreprinzător, care întrunesc peste 1000 de membri.

Însă, activitatea cooperativelor de întreprinzător şi a asociaţiilor de producători a evidenţiat o serie de probleme care împiedică dezvoltarea cooperării fermierilor în Republica Moldova. Aceste probleme sunt de ordin fiscal, investiţional şi instituţional. Un impact negativ asupra cooperativelor existente a avut-o şi criza economică.

Vânzările nete ale cooperativelor pe parcursul anului 2009 au fost de 9,8 mln lei, cu aproximativ 4 mln lei mai mult decât în anul 2008. În acelaşi timp, tranzacţiile de export s-au cifrat la 1,8 mln lei, faţă de 138 mii de lei în anul precedent.
La eveniment vor participa: reprezentanţi ai cooperativelor de întreprinzător, ai Ministerului Agriculturii, organizaţiilor neguvernamentale din domeniul agriculturii, donatori internaţionali şi alte instituţii.

Federaţia Agricultorilor AGROinform este o reţea de organizaţii obşteşti regionale orientate spre dezvoltarea economică a localităţilor rurale prin oferirea asistenţei complexe în dezvoltarea afacerilor, marketing, aplicarea tehnologiilor avansate. 

cuvinte-cheie: AGROinform

Comentarii (0)

 

Sus