Trimite e-mail | Printeaza
IT
29.10.2010

Procuratura Generală a restituit serverele torrentsmd cu anumite condiţii

Procuratura Generală a examinat web-serverele cu domenul www.torrentsmd.com şi a administrat probele necesare. Prin urmare, la 27 octombrie 2010, aceste servere au fost sigilate şi transmise spre păstrare furnizorului de servicii de la care au fost ridicate, până cînd soarta lor nu va fi soluţionată prin hotărâre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată.

Procuratura Generală a acordat reprezentantului comunităţii www.torrentsmd.com posibilitatea de a reporni acest site prin intermediul serverelor în cauză, cu condiţia lichidării încălcărilor stabilite în cadrul urmăririi penale, înlăturării cauzelor şi condiţiilor care le-au favorizat, cu prevenirea pierderii, deteriorării, alterării şi atingerii probelor existente.

În prezent, Secţia tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii din cadrul Procuraturii Generale întreprinde toate măsurile necesare în vederea identificării persoanelor care valorificau ilegal operele prezentate de către Uniunea Producătorilor de Fonograme şi Videograme din Republica Moldova, puneau la dispoziţie, în mod ilegal, parole, coduri de acces şi date similare, constatării vinovăţiei acestora, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei, infomează un comunicat al Serviciului de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus