Preşedintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, a adresat astăzi un mesaj de felicitare Preşedintelui României Traian Băsescu, cu prilejul zilei de naştere a şefului statului român.
În mesaj se menţionează:
"Excelenţă,
Cu ocazia zilei Dumneavoastră de naştere, împreună cu cetăţenii Republicii Moldova, am onoarea şi deosebita plăcere să Vă adresez sincere felicitări şi urări de bine, dorindu-Vă sănătate şi realizări deosebite în activitatea de zi cu zi, desfăşurată pentru binele românilor de pretutindeni.
Acest fericit prilej îmi oferă posibilitatea de a reitera hotărîrea mea fermă şi a cetăţenilor Republicii Moldova de a contribui pe toate căile la extinderea şi consolidarea colaborării bilaterale pe multiple planuri, spre binele cetăţenilor ambelor state. Am deplina convingere că dezvoltarea relaţiilor speciale şi privilegiate pe care le are Republica Moldova cu România va cunoaşte noi perspective în realizarea obiectivelor comune stabilite. Îmi exprim certitudinea că legăturile de limbă, cultură, identitate şi istorie dintre Republica Moldova şi România îşi vor găsi împlinirea într-un viitor apropiat.
Doresc să vă mulţumesc pentru faptul că în aspiraţiile sale de integrare europeană, Republica Moldova poate miza şi în continuare pe sprijinul României, care rămîne a fi un susţinător constant şi dezinteresat al Republicii Moldova în realizarea parcursului său european.
Dorindu-Vă succes în realizarea importantelor responsabilităţi ce vă revin, precum şi în speranţa de a Vă întîlni cît mai curînd, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii şi a aleselor sentimente prieteneşti", anunţă Serviciul de presă al Preşedintelui R.Moldova.