Rezultatele ultimului sondaj CBS-AXA sunt extrem de sugestive, atât prin lipsa surprizelor majore, cât și prin confirmarea unor trenduri îngrijorătoare care s-au profilat în ultimii ani. Ce implicații ar putea să aibă toate acestea pentru viitorul apropiat și pentru viața politică a țării de după alegeri?
Epoca alianțelor
Moldova pare să intre în epoca alianțelor ... poate chiar volens-nolens. Cetățenilor pot să nu le fie pe plac alianțele de guvernare, cu certurile lor permanente și cu „prea multă" democrație. De fapt, sondajele arată că mulți dintre ei și-ar dori un partid unic. Problema este că ei nu se pot defini care să fie acest partid unic. În asemenea caz, alianțele sunt exact ceea ce doctorul a prescris pentru societățile democratice: și anume, elitele politice care îi reprezintă pe cetățeni trebuie să dialogheze în căutarea consensului pentru a asigura guvernarea eficientă a țării și atingerea obiectivelor de dezvoltare. Un alt moment interesant, scos în evidență de sondajul menționat, este că nu există nici un candidat prezidențiabil care să insufle încrederea pentru o majoritate clară a cetățenilor[1].
În acest sens, Alianța de Integrare Europeană a fost necesară, dacă nu și suficientă. Necesară pentru că a spart monopolul politic deținut de PCRM asupra puterii pe parcurs de opt ani, dar nu și suficientă pentru că nu a funcționat eficient și pentru că singură s-a etalat, de multe ori, în poziția unui deținător intransigent al adevărului final, dând astfel dovadă de un spirit bolșevic. Insuficientă și pentru că, după mai mult de un an de existență[2], cetățenii consideră că AIE lasă țara cam cu aceleași probleme fundamentale cu care a moștenit-o (vezi opiniile cetățenilor vizavi de direcția țării și problemele principale cu care se ciocnesc aceștia). Noi am evidențiat evoluția nemulțumirilor cetățenilor cu actul de guvernare în Raportul de Stare a Țării 2009 (http://expert-grup.org/?go=biblioteca&n=150), același trend continuă și în 2010. În continuare, aceste insuccese ale Alianței au însemnat și menținerea pozițiilor inamicului său principal - PCRM și conservarea, în linii mari, a distribuției simpatiilor alegătorilor la nivelul celor din iulie-august anul 2009. Mai mult decât atât, toate chestiunile esențiale utilizate pe larg ca instrumente de PR în perioada aprilie-iulie 2009 au rămas fără elucidarea promisă de AIE: pretinsa fabricare a rezultatelor alegerilor parlamentare din aprilie 2009, evenimentele politice violente (atât devastarea clădirilor Parlamentului și Președinției din 7 aprilie, cât și excesele care au urmat din partea organelor de forță), dominarea oligarhiilor din „curtea domnească", monopolurile de piață etc.
Și acum, dacă e să dăm crezarea rezultatelor sondajului CBS-AXA, partajarea mandatelor în viitorul Parlament ar putea repeta situația din Legislativul actual[3], o situație anticipată de altfel (http://expert-grup.org/index.php?go=biblioteca&n=168). Bineînțeles, o asemenea evoluție va impune elitelor politice locale constrângeri foarte rigide, atât în ceea ce privește relațiile între ele, cât și cu partenerii/patronii din exterior.
Quo Vadis, Moldova?
Alegerile viitoare pot să nu fie sau poate nu ar trebui să fie despre geopolitică, însă există toate premizele ca umbra „marii opțiuni geopolitice" să domine agenda post-electorală a țării noastre. Și aceasta nu doar din cauza că sondajul sus-menționat a demonstrat o dată în plus că cetățenii Republicii Moldova nu împărtășesc în egală măsură „euro-entuziasmul" elitelor politice. Dar și pentru că climatul geopolitic din jurul Moldovei predispune spre (dez)acorduri de proporții. Nu în zadar conflictul transnistrean apare ca o hârtie de turnesol pentru succesul inițiativelor vizavi de structura europeană de securitate, și nu în zadar Federația Rusă declară disponibilitatea de a avansa soluționarea acestui conflict după instaurarea unui regim politic stabil (citim mai prietenos Rusiei?) la Chișinău. Astfel, cu toate că majoritatea problemelor existențiale pe care trebuie să le rezolve elitele politice moldovene sunt de natură internă, apelul permanent la factorii externi și climatul geopolitic propice, vor face ca rezultatele acestor alegeri să dobândească și importanță geopolitica considerabilă. Astfel, este rezonabil să presupunem că și evoluțiile post-electorale să fie influențate (prin transfer de imagine, instrumente economice, presiuni politice, etc.) de actorii externi.
Puzzle-ul post-electoral
Reieșind din cele expuse anterior, patru scenarii par cele mai verosimile:
- Menținerea AIE (fără AMN). Aceasta va necesita îngroparea „toporului războiului", instituționalizarea mecanismelor de funcționare a Alianței, „meritocratizarea" executivului și inițierea dialogului cu PCRM, inițial pentru găsirea consensului vizavi de alegerea președintelui/modificarea articolului respectiv în Parlament, dar și pentru cooperarea constructivă pe direcții strategice de dezvoltare a țării.
Factorul extern: Asemenea scenariu va avea suportul UE, interesată de stabilizarea politică a Republicii Moldova și ancorarea acesteia pe drumul european. În același timp, Rusia ar putea și să accepte acest scenariu, putând să influențeze Alianța fie prin PDM, fie prin condiționarea cooperării din partea PCRM. Totuși, această influență nu vine fără limite, ținând cont de nivelul de euro-entuziasm al PCRM sau PDM.
- "Show must go on!". Eșecul de a alege președintele țării sau de a modifica în mod rațional articolul respectiv din Constituție ar însemna perpetuarea cercului vicios al instabilității politice, alegeri continue și, ca rezultat, o statalitate moldovenească tot mai șubredă.
Factorul extern: un asemenea scenariu ar fi un coșmar pentru UE, care continuă să susțină „proiectului moldovenesc". Deși pentru Federația Rusă un asemenea scenariu nu este cel mai favorabil, el oferă oportunități suficiente și pentru influențarea situației din Moldova, cât și pentru consolidarea controlului asupra Transnistriei și îngroparea definitivă a proiectului de reunificare a Republicii Moldova. În fine, întrebări serioase vizavi de sustenabilitatea proiectului moldovenesc ar fi de neevitat în cazul unui asemenea scenariu.
- PCRM+1. Teoretic, o coaliție dintre PCRM și oricare altă componentă din AIE[4] ar putea fi suficientă pentru formarea guvernului și alegerea președintelui. Lăsând la o parte varianta puțin probabilă cu PL, posibile sunt două combinații - PCRM+PD și PCRM+PLDM. Cu toate că prima varianta pare a fi mai probabilă (în virtutea factorului extern și afinităților ideologice), nemulțumirile de caracter personal și economic ar putea împiedica crearea unei asemenea alianțe. Evident, nici PLDM nu apare ca un foarte probabil aliat al PCRM, dar istoria recentă ne învață că în politica moldovenească orice e posibil.
Factorul extern. Iarăși, nu este cea mai favorabilă variantă pentru UE. O coaliție PCRM și PD ar apărea prea rusofilă (deși rusofilia acestor partide nu trebuie exagerată), iar cea între PLDM și PCRM prea instabilă și imprevizibilă. Totodată, Rusia, evident ar susține coaliția PCRM și PD, însă ar putea să se ciocnească cu surprize neplăcute, când aceasta ar începe să demonstreze semne de independență și flirt cu Occidentul (din nou, istoria recentă arată că asemenea răsturnare de situație este foarte posibilă).
- "Grand coalition"? Când toate opțiunile sunt epuizate, optimiștii cred în povești. În mai multe țări în situații de impas politic, anume marea coaliție (și nu neapărat modificarea Constituției) a fost o soluție temporară pentru a depăși blocajele politice. Teoretic, toate aceste partide au o agendă comună - integrarea europeană și modernizarea economică. Problema este că la modul practic interesele de grup diverg și nu există semne de maturizare a elitei politice din Moldova care să conducă spre civilizarea dialogului politic. De altfel, această opțiune, care ar permite PCRM-ului să participe la guvernare într-o formă sau altă, ar fi mai atractivă pentru acest partid, decât o simplă cooperare cu o AIE restabilită. Dar sunt gata partidele democratice de o asemenea alianță? Este capabil PCRM să participe la guvernare în loc să guverneze?
Factorul extern. Aceasta este o variantă destul de atractivă pentru UE, o structură prin excelență bazată pe idealurile consensului politic. Consolidarea dialogului și înțelegerii în interiorul Republicii Moldova în baza unei agende de integrare europeană, agreată de toți parteneri în coaliție este o opțiune interesantă. Federația Rusă ar fi în expectativă - așteptând când disensiunile din această coaliție eterogenă ar putea fi utilizate în interesele sale.
În loc de concluzie. putem menționa că există o serie de scenarii acceptabile pentru ca Republica Moldova să iasă din impasul politic și să-și relanseze procesele de modernizarea socială și economică. Unicul scenariu inacceptabil (#2) pentru majoritatea societății este perpetuarea crizei politice actuale, adâncirea liniilor de divizare în societate și permanentizarea războiului tuturor contra tuturor. Deocamdată nu știm care va fi scenariul ce se va materializa, dar sperăm că scenariul inacceptabil va fi evitat.
***
[1] În acest context, întrebarea logică, dar care nu a figurat la referendumul din septembrie ar fi: „Moldova, în general, ai nevoie de președinte?"
[2] Aceasta evident fără ca să omitem succesele AIE în atenuarea impactului crizei financiare globale sau îmbunătății relațiilor cu partenerii externi, lucruri despre care am mai scris, dar care sunt mai puțin sesizate de cetățeanul de rând.
[3] Cu trecerea AMN-ului în rândul partidelor extra-parlamentare și transferul mandatelor respective în favoarea partenerilor de AIE.
[4] Rezultatele ultimului sondaj CBS-AXA arată că voturile PL, un partener aproape neverosimil pentru PCRM, nu ar fi suficiente pentru alegerea președintelui sau modificarea Constituției.
Alex Oprunenco, Expert-Grup
Expres-analiză, nr.26, 5 noiembrie 2010
