Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.11.2010

Ministrul slovac de Externe vine la Chisinau

Ministrul slovac de Externe vine la Chisinau

Pe 9 noiembrie, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Slovace, Mikulaš Dzurinda, va efectua o vizită în Republica Moldova la invitaţia omologului său moldovean. Actuala vizită reflectă existenţa unui interes reciproc pentru dezvoltarea relaţiilor moldo-slovace şi promovarea dialogului consecvent între cele două ţări.

Programul vizitei cuprinde întrevederi cu conducerea Republicii Moldova, în cadrul cărora urmează a fi abordate subiecte importante ale cooperării moldo-slovace: susţinerea reformelor economice, implementarea proiectelor de consolidare a capacităţilor instituţionale şi de asistenţă pentru dezvoltare, cooperarea în domeniul umanitar, transmiterea experienţei slovace în procesul de integrare europeană, participarea la activităţile Grupului Vişegrad, desfăşurate de Slovacia în calitate de Preşedinte în exerciţiu al acestui important for regional.

Potrivit MAEIE, programul vizitei mai include participarea Ministrului slovac de externe la acţiunea protocolară de aderare a Republicii Slovace la Centrul comun de vize de pe lângă Ambasada Ungariei, la întâlnirea cu studenţii Universităţii de Stat din Moldova, precum şi la lansarea Convenţiei Naţionale pentru integrare europeană. Acest proiect, similar cu cel implementat în Slovacia la etapa negocierilor de aderare la structurile UE, este susţinut financiar de MAE al Republicii Slovace în cooperare cu Asociaţia pentru Politica Externă din Slovacia şi urmează a fi implementat în Republica Moldova cu participarea Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul", a Asociaţiei pentru Politică Externă şi a Centrului Analitic Independent „Expert-Grup". Proiectul urmăreşte obiectivul de a dezvolta strategii şi mecanisme de comunicare cu societatea civilă în vederea sporirii nivelului de informare a populaţiei cu privire la reformele promovate de Guvern.

cuvinte-cheie: Slovacia | Dzurinda

Comentarii (0)

 

Related news

Sus