Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.11.2010

Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană: parteneriat moldo-slovac pentru impulsionarea adoptării acquisului comunitar

„Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană" - un proiect care îşi propune să susţină şi să dea impuls procesului de adoptare a legislaţiei europene în Republica Moldova - a fost lansat ieri, 9 noiembrie 2010, la Chişinău. Iniţiativa este bazată pe un parteneriat între experţii guvernamentali şi non-guvernamentali din Moldova şi Slovacia. Astfel, proiectul este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul", Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei.

Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale cu participarea societăţii civile în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova. Proiectul, cu o valoare de 85.000 de euro, are o durată de un an şi va finaliza pe 30 septembrie 2011. Urmează a fi lansat şi site-ul oficial al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană.

La deschiderea evenimentului, Preşedintele Comisiei parlamentare al RM pentru politică externă şi integrare europeană, Igor Corman, a afirmat: „Este o onoare să particip la lansarea acestui proiect important, fiindcă este o contribuţie concretă în realizarea scopului nostru de integrare plenară în Uniunea Europeană. Vreau să aduc mulţumiri Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Slovace, care finanţează această iniţiativă. Sunt sigur că Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană va servi drept punte de legătură şi de comunicare între experţi şi decidenţi, prin dezbaterile ample."

Omologul său, Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Europene din Slovacia, Ivan Štefanec, a subliniat că este onorat să fie prezent la inaugurarea unui proiect care şi-a demonstrat deja utilitatea în Republica Slovacă: „Sunt sigur că această iniţiativă va fi una de succes, în sensul apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Or, asta presupune stabilitate şi prosperitate. Sunt încrezător în istoria de succes a Moldovei, tot este posibil şi depinde atât de voinţa politică, cât şi de susţinerea de către cetăţeni a ideii de integrare. Drumul parcurs de voi toţi are toate şansele să fie de succes".
„Este o plăcere să fiu aici azi la inaugurarea acestui proiect ambiţios, susţinut generos de partea slovacă, care îşi propune să faciliteze integrarea europeană a Republicii Moldova şi să consolideze eforturile autorităţilor şi societăţii civile. Experienţa de succes a Slovaciei este utilă Moldovei şi apreciem bunăvoinţa de a o împărtăşi, ceea ce demonstrează solidaritatea Republicii Slovace.", a declarat viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM, Natalia Gherman, în cuvântul său de salut.

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Slovace, Mikuláš Dzurinda a accentuat: „Simt voinţa politică şi motivaţia de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Iată de ce suntem gata să vă ajutăm cu ce putem. Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană reprezintă o platformă de comunicare, bazată pe dezbateri constructive. Sunt sigur că va fi de ajutor. E nevoie de angajament şi comunicare între experţi şi decidenţi."
În cadrul proiectului „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană" vor fi constituite şi mobilizate trei grupuri tematice de lucru: Grupul de lucru pe vize, frontiere şi Transnistria;

Grupul de lucru pe agricultură şi dezvoltare regională; Grupul de lucru pe comerţ, servicii, concurenţă.

Grupurile de lucru se vor întruni în câte patru mese rotunde, care se vor desfăşura atât în Chişinău, cât şi în alte localităţi. Participanţii la mesele rotunde se vor axa pe problemele presante ce ţin de adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar, negocierea şi semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb, introducerea regimului liberalizat de vize. Ca rezultat, vor fi elaborate recomandări, care vor fi propuse ministerelor de resort. Recomandările vor fi compilate într-o publicaţie, care va fi prezentată public la conferinţa finală din septembrie 2011.

Preşedinţia Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană este asigurată Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, negociator-şef al delegaţiei RM al Acordului de Asociere RM-UE. Activitatea celor trei grupuri de lucru va fi prezidată de doi co-preşedinţi, reprezentând societatea civilă şi, respectiv, structurile guvernamentale. Co-preşedinţii vor fi selectaţi în mod democratic de către experţii implicaţi în proiect. Înscrierea la mesele rotunde a experţilor autohtoni se va face în mod transparent, în urma publicării unor apeluri deschise. Deciziile în grupurile de lucru vor fi luate prin vot, informează IDIS „Viitorul".

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus