Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.11.2010

Italia îşi doreşte să asigure protecţie socială migranţilor ce muncesc în această ţară

Italia îşi doreşte să asigure protecţie socială migranţilor ce muncesc în această ţară

Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Maurizio Sacconi, ministrul Muncii şi Politicilor Sociale al Republicii Italiene. Întrevederea are loc în cadrul vizitei de lucru pe care Vlad Filat o întreprinde în Italia în perioada 17-18 noiembrie.
Discuţia s-a axat pe aspecte ce ţin de migraţia forţei de muncă, securitatea socială a lucrătorilor migranţi şi protecţia drepturilor copiilor rămaşi fără îngrijire părintească. De asemenea, s-a discutat despre intensificarea relaţiilor moldo-italiene, inclusiv prin prisma investiţiilor.

În cadrul discuţiei s-a convenit că în decembrie urmează să fie definitivat proiectul noului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Italiene în domeniul migraţiei de muncă şi Protocolul de implementare a Acordului (documentele urmează să substituie Acordul şi Protocolul semnate în 2003). O delegaţie a Republicii Moldova se va deplasa în acest sens în Italia.
Maurizio Sacconi a spus că este bucuros să se întîlnească cu Prim-ministrul Vlad Filat, specificînd că cunoaşte comunitatea moldovenilor din Italia şi că aceştia se remarcă prin responsabilitate şi capacitate de integrare uşoară în comunitatea italiană.

Ministrul a menţionat că ţara sa este gata să semneze cu Republica Moldova Acordul în domeniul migraţiei şi Protocolul, specificînd că Italia îşi doreşte să asigure protecţie socială migranţilor ce muncesc în această ţară. În context, ministrul a spus că migranţii ce-şi pierd locurile de muncă primesc de la stat subvenţii de şomaj, la fel ca şi cetăţenii italieni.

Vlad Filat a spus că întrevederea este una foarte importantă, deoarece protecţia socială a cetăţenilor este un punct prioritar pe agenda Guvernului de la Chişinău. Premierul a menţionat că Republica Moldova îşi doreşte semnarea Acordului în domeniul migraţiei pentru a reglementa fluxurile migraţionale şi a asigura reîntoarcerea ulterioară a migranţilor în ţară.
Vlad Filat a spus că este importantă cooperarea în domeniul protecţiei copiilor moldoveni neînsoţiţi sau aflaţi în dificultate, identificaţi pe teritoriul Republicii Italiene. Premierul a precizat că, pînă acum, în Italia au fost înregistraţi 16 copii moldoveni rămaşi fără îngrijire părintească.

Vlad Filat a spus că Moldova este interesată în intensificarea relaţiilor comerciale prin atragerea investiţiilor italiene în ţara noastră. La momentul de faţă Italia este al doilea ca mărime investitor în Republica Moldova, în ţara noastră activînd 428 de companii cu capital italian.

Premierul a mulţumit ministrului şi pentru atitudinea Italiei faţă de Republica Moldova în ceea ce ţine de integrarea europeană a ţării noastre, precizînd că Italia este solidară cu RM şi are o voce influentă în acest sens, informează Serviciul de presă al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus