Republica Moldova este un element esenţial în construcţia unei vecinătăţi sigure pentru Uniunea Europeană, fapt ce explică atenţia crescută a Bruxelles-ului pentru dosarul transnistrean, a declarat ministrul român de externe, Teodor Baconschi, într-un interviu acordat miercuri postului Europa Liberă.
'Am avut întâlnirea de la Deauville, Merkel-Sarkozy-Medvedev, iniţiativa Mesenburg, toate acestea au pus pe agenda europeană un conflict îngheţat şi uitat până nu demult, în încercarea de a identifica o soluţie. Noi ne dorim ca şi summitul OSCE de la Astana să marcheze un punct în această direcţie şi pentru asta e necesar ca discuţiile în formatul 5+2 să continue, dar nu doar la nivel informal, ci oficial', a detaliat şeful diplomaţiei de la Bucureşti.
În prezent, Uniunea Europeană este doar observator în acest format de negociere şi o implicare sporită a Uniunii, cu un rol mai clar, în reglementarea transnistreană este necesară, a subliniat Teodor Baconschi. El a explicat că România participă la proces doar ca stat membru al Uniunii Europene, pentru că dorinţa este ca acest conflict să fie reglementat pe cale paşnică şi Republica Moldova să se poată concentra mult mai bine asupra reformelor care s-o apropie de Uniunea Europeană.
În acest context, şeful diplomaţiei române a salutat 'abordarea înţeleaptă' a guvernului Filat, un fel de politică a paşilor mărunţi pe drumul recâştigării încrederii şi ridicării nivelului de trai în dreapta Nistrului, pentru a face Republica Moldova mai atractivă pentru transnistreni. 'Cred că această abordare poate contribui la netezirea asperităţilor şi soluţionarea treptată a problemei', a apreciat Teodor Baconschi.
Referitor la retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, oficialul român a afirmat că, şi în situaţia în care s-ar ajunge la o astfel de înţelegere între Chişinău-Tiraspol/Moscova-UE, acestea ar trebui înlocuite cu trupe de menţinere a păcii, cu o dominantă civilă şi sub umbrela Uniunii Europene, în componenţa cărora pot rămâne şi ruşii. El a punctat că 'România nu are ce căuta ca participant la o asemenea schimbare de compoziţie a trupelor de menţinere a păcii'.
În legătură cu alegerile legislative anticipate ce vor avea loc la 28 noiembrie în Republica Moldova, ministrul român de externe a declarat, în acelaşi interviu, că România aşteaptă ca dialogul structurat cu Uniunea Europeană şi consolidarea statului de drept să-şi menţină direcţia.
'Ne dorim ca în Republica Moldova, deja angajată în reforme, consolidarea statului de drept şi dialog structurat cu Uniunea Europeană să-şi menţină direcţia, pentru că în acest fel, cu siguranţă, şi criza economică, decalajul economic dintre Republica Moldova şi vecinii ei s-ar reduce mai repede', a spus şeful diplomaţiei române. AGERPRES