Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.11.2010

La Bruxelles a avut loc reuniunea de nivel înalt a Dialogului Politic RM-UE privind cooperarea în domeniul Politicii Externe şi de Securitate

Potrivit MAEIE, miercuri, 24 noiembrie, la Bruxelles a avut loc reuniunea de nivel înalt a Dialogului Politic RM-UE privind cooperarea în domeniul Politicii Externe şi de Securitate (COPS). Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar cea a Uniunii Europene de reprezentantul Preşedinţiei belgiene a Consiliului UE, Ambasadorul COPS, Walter Stevens. În cadrul reuniunii, diplomaţii au abordat ultimele evoluţii interne din Republica Moldova, procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, precum şi relaţiile cu statele terţe.

Reprezentaţii UE au felicitat Republica Moldova pentru realizările obţinute pe parcursul ultimului an. În acest sens a fost remarcată tendinţa de stabilizare economică şi cooperarea cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv cu Banca Europeană de Investiţii. Oficialii UE au reiterat importanţa organizării libere şi corecte alegerilor, care reprezintă un nou test important al democraţiei din Republica Moldova.

Părţile au apreciat pozitiv rezultatele procesului de negocieri a Acordului de Asociere RM-UE, precum şi elaborarea de către autorităţile RM a Planului de Acţiuni pentru realizarea recomandărilor cheie ale Comisiei Europene în vederea pregătirii lansării negocierilor privind Zona de Comerţ Liber Comprehensiv şi Aprofundat cu Uniunea Europeană. De asemenea, oficialii au apreciat dinamica dialogului RM-UE în domeniul vizelor. În rezultatul adoptării Concluziilor Consiliului Miniştrilor UE pentru Afaceri Externe din 25 octombrie 2010, Comisia Europeană deja a lansat procesul de elaborare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor.

În alt context, Uniunea Europeană a salutat semnarea recentă a Tratatului privind regimul de frontieră între Republica Moldova şi România.

Cu referire la problematica transnistreană, diplomaţii UE au reiterat sprijinul pentru reluarea cît de curînd posibil a negocierilor oficiale în formatul 5+2. UE constată mai multe evoluţii pozitive în cadrul procesului de soluţionare a conflictului transnistrean pe parcursul ultimului an - rezultat al abordării pragmatice a autorităţilor Republicii Moldova. Părţile au realizat un schimb de viziuni în contextul Summit-ului OSCE de la Astana care va avea loc în perioada 1-2 decembrie 2010.

Cu ocazia vizitei sale la Bruxelles, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene s-a întîlnit cu Olof SKOOG, Preşedintele Permanent al Comitetului pentru Politică şi Securitate al Consiliului UE.  În scopul pregătirii următoarei runde de negocieri a Acordul de Asociere RM-UE, care va avea loc la Bruxelles la mijlocul lunii ianuarie 2011, de asemenea a avut loc o întrevedere cu  Gunnar Wiegand, Negociator Şef al UE.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus