O coaliție de guvernare nu este încă formată, de aceea mulți cititori ai acestui comentariu ar putea argumenta că este precoce de identificat prioritățile de guvernare. În realitate, indiferent de componența și nuanțele ideologice ale viitoarei coaliții, există câteva probleme fundamentale ale țării care vor trebui abordate, iar opțiunile realiste de politici ale următorului guvern nu sunt atât de multe.
Anul de guvernare 2010: concluziile majore
Venind la putere în contextul unei crize economice și financiare cu totul ieșite din comun ca amploare și profunzime, Guvernul creat de Alianța pentru Integrare Europeană a demonstrat o eficiență extraordinară în stabilizarea macroeconomică, în restabilirea încrederii din partea instituțiilor financiare internaționale și în îmbunătățirea imaginii externe a țării. Aceasta a fost posibil prin combinarea unei voințe politice la nivel de guvern cu profesionalism la nivel de sector, în special, în sfera diplomatică și în blocul economic. În anul 2010 Moldova a obținut în raport cu UE mai mult decât precedenta guvernare în opt ani și aproape la fel de mult ca Ucraina. Încă 3-4 ani de asemenea progres ar permite ancorarea definitivă a Moldovei pe vectorul de integrare europeană, care, de ce nu, în decurs de 10-15 ani ar putea să culmineze cu aderarea plenară a țării la UE.
Însă, pe lângă multiple succese, anul 2010 a mai scos în evidență o serie de carențe fundamentale ale actului de guvernare, precum și slăbiciunile-cheie ale Republicii Moldova ca stat și societate.
Astfel, a devenit cristalin de clar că Moldova este o societate sfâșiată din interior, o țară care se luptă cu sine însăși. În 2010 majoritatea politicienilor - în loc să apropie între ei cetățenii și să reducă clivajele social-politice - nu au făcut decât să utilizeze în mod cinic liniile de divizare etnic-identitare pentru a obține niște dividende politice pe termen scurt. Însă acest exercițiu nu poate fi repetat la infinit, deoarece „orice casă care se dezbină în sine nu va dăinui" (Matei, cap. 12, vers. 25). Constatăm că în aproape 20 de ani de independență și tranziție democratică Moldova a acumulat, de fapt, foarte puțină experiență și aptitudine de a asigura o guvernare de coaliție cu adevărat democratică. Acest lucru s-a reflectat atât în lipsa dorinței și/sau capacității de a asigura un cadru instituțional pentru funcționarea AIE în rutina deciziilor cotidiene, în incapacitate de formulare a unor mesaje coerente spre exteriorul și interiorul țării și în incapacitatea de realizare a unei lupte electorale civilizate. Politicienii moldoveni au ajuns până la aceea că au nevoie de arbitri externi care să-i ajute (forțeze) să ajungă la un compromis. Aceasta a afectat și dispozițiile populației, încă nostalgică după reţete simple și dornică de „mâna ocrotitoare"a guvernării și gata să se „integreze" cu oricine, numai să fie stomacul plin.
Făcându-și mai mulți prieteni noi în Occident, Moldova a admis o deteriorare absolut inutilă a relațiilor cu Federația Rusă. O țară atât de mică și vulnerabilă ca Moldova nu-și poate permite înrăutățirea relațiilor cu o super-putere regională, căreia îi vinde 25% din exporturile sale, de care depinde pentru asigurarea necesităților de energie și care deține cheile soluționării conflictului transnistrean. Din păcate, emoțiile în relațiile moldo-ruse au prevalat asupra rațiunii. Or, îmbunătățirea relațiilor cu Rusia este posibilă fără a aduce daune vectorului de integrare europeană a țării și fără a dăuna „adevărului istoric".
Anul 2010 a mai demonstrat că voința politică pentru implementarea reformelor - cât de concentrată nu ar fi această voință - nu poate să compenseze deficiențele birocrației moldovenești. Această birocrație rămâne pe cât de auto-suficientă și rigidă, pe atât și de neprofesionistă (evident, în Moldova sunt şi funcţionari publici cu o pregătire profesională excepţional de bună, dar, din păcate, aceştia nu reprezintă deocamdată o masă critică). Cât de mult nu ar insista politicianul, reforma nu poate fi implementată de un birocrat mediocru, nevorbitor de nici o limbă străină (uneori nici pe cea oficială a țării), închistat, demonstrând o frică patologică față de schimbare și nemotivat, nici financiar, și nici moral, pentru prestarea adecvată a sarcinilor și pentru propria perfecționare.
Totodată, în acest an am văzut cât de adânc înrădăcinate sunt „marile" interese economice în structurile administrative și în partidele politice, precum și cât de neputincioase sunt în fața acestor interese instituțiile competente ale statului. Monopolizarea sectoarelor economice, care rezultă în distrugerea competiției și în prețuri înalte pentru consumatorii finali, a rămas o realitate dură a vieții moldovenești, în timp ce Agenția Națională pentru Protecția Concurenței și altele cu atribuții similare păstrează un statut mai degrabă de spectator, decât de arbitru imparțial. Mai mult decât atât, în loc să devină un instrument de consolidare a suportului cetățenilor pentru Alianță, combaterea monopolurilor s-a transformat într-un exercițiu ieftin de PR electoral.
Necesitatea definirii unei strategii
Moldova nu mai are mult timp la dispoziție, dar nici forțe interne, pentru ca să continue mișcarea browniană pe calea dezvoltării. În pofida dificultăților economice și financiare curente, majoritatea țărilor din regiune progresează economic, social și politic mult mai rapid decât Moldova.
Moldova are nevoie de o STRATEGIE. Nu avem în vedere scrierea unui nou document de dezvoltare strategică - Moldova nu duce lipsă de documente scrise. Moldova are nevoie de o strategie în sensul VIZIUNII. Înțelege oare Moldova (citește, elitele politice) ce resurse are, ce vrea să facă cu aceste resurse și unde vrea să ajungă în 10-20 de ani? Cum intenționează Moldova să concureze cu alte țări în viitor? „Rethink Moldova" - un document foarte bun, elaborat de guvernul Alianței pentru Integrare Europeană -și Strategia Națională de Dezvoltare - un alt document foarte bun elaborat de precedentul guvern şi pe nedrept ignorat de AIE - rămân actuale, numai că acestea răspund mai degrabă la întrebarea cum reparăm automobilul, care piese le schimbăm, dar nu și la întrebarea unde va merge acesta și cu ce viteză.
Până acum integrarea europeană era principala„ strategie" a ţării. Însă adeseori se crea impresia că Moldova mai degrabă încearcă să vadă „ce soluții există?" și nu să răspundă la întrebarea „care este problema?". Vectorul european rămâne perfect valid, în continuare, dar Moldova trebuie să se concentreze asupra dezvoltării interne pentru sine însăși, pentru proprii săi cetățeni, nu pentru aplauzele oficialilor Uniunii Europene. Republica Moldova trebuie să înțeleagă că nici punctul de destinație nu este static, UE însăși aflându-se într-un flux de transformare.
Cât de pregătiți suntem în acest sens? Țările europene își reevaluează contractele sociale, care nu mai pot fi întreținute în contextul noilor realități financiare. Totodată, observăm că centrul de greutate a economiei globale se deplasează tot mai mult spre economiile emergente, în special, spre cele asiatice. Schimbările climaterice și deficitul resurselor energetice impun noi constrângeri în dezvoltarea economică. Suntem oare pregătiți să o luăm pe o scurtătură pentru ca să ajungem acolo unde și Uniunea Europeană va trebui să fie peste 20 de ani dacă dorește să supraviețuiască - adică să devenim o țară competitivă, dinamică, cu o structură economică și comercială balansată, o societate eficientă în utilizarea resurselor umane, energetice și acvatice de care dispunem? Suntem oare pregătiți, ca țară, să renunțăm la „dezvoltarea" sclerotică și să devenim un jucător important pe piețele regionale? Suntem pregătiți să devenim gradual tot mai puțin dependenți de injecțiile financiare din partea donatorilor internaționali - care oricum nu vor putea continua încă foarte mult - si să începem acumularea și valorificarea judicioasă a resurselor interne? De răspunsurile la aceste întrebări depinde - fără exagerare - supraviețuirea Republicii Moldova ca stat și capacitatea acestuia de a deveni într-o zi membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Elementele strategiei
Moldova este cu mult depășită de alte țări din regiune ca dotare cu resurse umane, investiționale și naturale. Însă nici puținele resurse pe care le are Moldova nu le valorifică rațional. Recunoașterea acestor realități este indispensabilă pentru o strategie eficientă de dezvoltare. Dezvoltarea țării trebuie să aibă la baza sa soluții eficiente de utilizare a resurselor interne și a celor importate, precum și modele eficiente de funcționare a instituțiilor de stat. În competiția globală Moldova nu poate să supraviețuiască prin cantitate (competitorii din România și Ucraina ar demola firmele moldovenești din punct de vedere al cantităților pe care le-ar oferi pe piață), ci exclusiv prin calitate și eficiență.
- Moldova are numai două resurse valoroase - oamenii și pământul. Vrea guvernul să recunoască sau nu, realitatea este dură - ambele resurse sunt irosite în prezent. Fără exagerare, pentru ancorarea țării pe o cale durabilă de dezvoltare, prioritar pentru reformare trebuie să fie sectorul de educație. Dar, atenție! reformele în acest sector nu aduc efect economic imediat. Sectorul educațional moldovenesc trebuie să fie cu adevărat deschis lumii, inclusiv competiției din partea școlilor profesionale și universităților străine, conectat la fluxurile academice internaționale și calibrat pe necesitățile pieței muncii naționale și regionale (sic!). Știm că mulți politicieni autohtoni au rezerve în ceea ce privește investirea în educație, argumentul lor fiind că specialiștii mai bine pregătiți vor pleca și mai repede din țară. Realitatea este că ei oricum vor pleca, procesul putând fi interpretat atât ca emigrare, cât și ca mobilitate a forței de muncă. Moldova poate în continuare să nu facă nimic și să asiste liniștită la exploatarea prin muncă a propriilor cetățeni, nevoiți să emigreze și să accepte joburi prost plătite în Rusia sau Italia. Alternativa este de a investi în proprii cetățeni, indiferent de opțiunile lor ulterioare de a continua cariera profesională în țară sau în afara ei. Că vrea un specialist bine pregătit să lucreze în Moldova sau peste hotare, ambele opţiuni au impact pozitiv pentru Republica Moldova, care, ca stat, trebuie să-și protejeze și promoveze cetățenii oriunde în lume. Dacă în țară vor veni sau vor fi create mai multe companii, acestea vor genera mai multe locuri de muncă, salariile vor crește, și până la urmă procesul de emigrare va atinge un echilibru.
- Guvernul și societatea trebuie să recunoască că Moldova are o problemă foarte gravă - sistemul de pensii - și că reformarea acestuia nu mai poate fi amânată. Impactul negativ al trendurilor demografice persistente în ultimele decenii a fost doar agravat de emigrația forței de muncă și de creșterea segmentul neoficial al economiei. Sistemul de pensii în actualul format nu este durabil financiar și va crea presiuni imense asupra bugetului de stat. Pentru stabilizarea acestuia este necesară sistarea imediată a tuturor privilegiilor, egalizarea vârstei de pensionare femei-bărbați și integrarea graduală a sectorului agricol în sistemul general de pensii.
- Moldovenii sunt mândri de pământul lor mănos, dar ei au iluzia că știu cum să-l lucreze corect. În realitate, rezultatul net al ultimelor 3-4 decenii este scăderea cu 10-15% a fertilității acestor soluri, în special din cauza ignoranței. O țară cu asemenea resurse agricole ca Moldova ar putea să asigure cu hrană de înaltă calitate o populație de 3-4 ori mai mare decât propria populație. Cheia spre atingerea acestei performanțe este instruirea (obligatorie) a fermierilor și absorbția noilor tehnologii agricole. Pământul fiind o resursă valoroasă, Guvernul ar trebui să monitorizeze mai de aproape valorificarea acestei resurse. Re-crearea colhozurilor sau consolidarea cvasi-forțată a terenurilor agricole este o pistă greșită spre atingerea acestui obiectiv. Moldova are opțiunea fie de a continua cu agricultura de subzistență, fie de a transforma sectorul agricol într-o adevărat industrie. Ultima va cere resurse investiționale de care Moldova nu dispune și nici nu va dispune în viitorul previzibil. Guvernul fie că atrage mai multe resurse de la donatorii internaţionali pentru dezvoltarea agriculturii, fie că admite mai mult capital privat străin pe piața funciară. Și una, și alta, presupune reformarea sectorului de instruire agricolă și înlăturarea barierelor administrative/eșecurilor pieței care împiedică accesarea direct de către fermieri a piețelor naționale și internaționale agricole.
- Funcționarea proastă a autorităților și instituțiilor de stat este principala slăbiciune în guvernarea țării, iar Strategia de reformă a administrației publice centrale s-a dovedit un eșec triumfător. Din această funcționare proastă derivă și înstrăinarea cetățenilor, incapacitatea de a implementa reforme și, în ultimă instanță, lipsa încrederii cetățenilor față de viitorul acestei țări. Următorul guvern va trebui să realizeze un set de analize funcționale în principalele instituții - începând probabil cu o proprie analiză funcţională - pentru a-și da seama în mod realist ce se poate schimba cu resursele umane existente și care sunt resursele umane suplimentare pe care trebuie să le atragă. În același timp, este indispensabilă comprimarea sectorului public, pentru a lăsa mai mult spațiu şi resurse pentru creşterea celui privat. Moldova are nevoie de un guvern compact, dinamic, profesionist și foarte bine plătit. Serviciul public trebuie să devină prestigios și nu doar să servească ca trambulină pentru tinerii specialiști care doresc câțiva ani de „experiență" pentru ca să intre în sectorul privat. Strategia de reformă a administrației publice centrale trebuie luată la modul serios, reevaluată și redefinită.
- Recâștigarea de către elita politică a încrederii populare este indispensabilă pentru ca aceste elite să poată duce țara după sine. Elitele politice moldovenești își pierd tot mai mult legitimitatea, lucru care ușor poate fi văzut din rezultatele sondajelor sociologice (și eșecul referendumului). Aceste sondaje reflectă un nivel negativ de încredere în partidele politice și în instituțiile statului. Guvernul ar trebui să identifice 2-3 domenii importante pentru societate și care pot fi relativ ușor reformate și chiar să le reformeze, de la A la Z. Exemple de asemenea sectoare ar fi transportul urban și interurban, infrastructura de transport (reformele aici sunt mai scumpe, dar vor avea un impact pozitiv major pentru ca elitele să recupereze încrederea), gestionarea deșeurilor - iar pentru businessurile mici și mari - infrastructura de suport a businessului (fiind necesară schimbarea cardinală a modului în care funcționează camera de comerț și industrie și agenția de promovare a exporturilor și atragerea a investițiilor).
- Societatea trebuie la modul propriu implicată în procesul de luare a deciziilor de politică economică. Încercările făcute de guvernul condus de Vlad Filat - prin crearea Consiliului Național de Participare - sunt demne de toată aprecierea, dar dialogul de politici trebuia să fie mult mai consistent și, de fapt, trebuia coborât și la nivelul unor sectoare mai specifice. Pe cât de deschis pentru dialog a fost Guvernul la nivel central, pe atât de închistate au rămas unele ministere luate în parte. Pentru un dialog de macro-nivel cu efecte practice Moldova ar putea prelua mecanismul german al unui Consiliu Economic Național, care să aibă o componență reprezentativă și al cărui rol să nu fie pur și simplu consultativ. Aceasta ar fi de fapt, una din soluțiile care ar contribui și la recâștigarea încrederii publicului.
- Elitele politice ar trebui să înțeleagă că singurul lucru plauzibil în Moldova este consolidarea unei națiuni politice moldovenești, bazată pe o identitate civică, în contrast cu încercarea de a forja o națiune bazată pe identitate etnică, o sarcină imposibil de realizat în condițiile unei societăți eterogene. Acest lucru cere recunoașterea constituțională a adevărului lingvistic, obținerea din partea României a semnării tratatelor de frontieră și politic de bază (România trebuie, la rândul său, să înțeleagă că prin refuzul continuu de a semna aceste tratate, mai mult încurajează elementele șoviniste din Republica Moldova, decât răspunde unor priorități de politică internă -or, puțini cetățenii ai României cu adevărat mai consideră prioritară „chestiunea basarabeană"), definirea unei strategii clare de integrare a regiunii transnistrene, crearea condițiilor pentru dezvoltarea culturală a grupurilor etnice minoritare, dar, în același timp, și pentru integrarea acestor minorități în procesul politic național.
- Trebuie să continue cristalizarea politicii externe moldovenești cu obiective clar stabilite (est-vest) și instrumente definite de atingere acestor obiective. Obiectivul politicii externe nu trebuie să se reducă doar la „integrarea europeană". (În esență, dacă ofensiva diplomatică pro-europeană realizată în 2010 va rămâne la fel de eficientă pentru încă câțiva ani, integrarea europeană a Moldovei va deveni, în proporție de 90%, un exercițiu de politici și reforme interne). Moldova trebuie să aibă obiective și strategii foarte clare în privința relațiilor și cu alți parteneri, care să fie complementare obiectivului major de integrare europeană. Guvernanții trebuie să înțeleagă că integrarea europeană, complementată de reintegrarea țării, va necesita un act de „echilibristică diplomatică" acompaniat de munca asiduă în exterior și interior și „sterilizat" de decrete și declarații futile și distractive.
- În sfârșit, orice strategie de dezvoltare - durabilă și incluzivă - cere o relație transparentă între puterea politică și lumea de afaceri. Nu este nimic rău în participarea reprezentanților lumii în afaceri în viața publică. Dimpotrivă, businessmanii reprezintă stratul social cel mai activ și dinamic. Totuși, granițele între sfera politicului și businessului trebuie să fie foarte clare. Neadmiterea conflictului de interese trebuie să rămână la ordinea de zi. Cooperarea trebuie asigurată prin dialog deschis și transparent în cadrul grupurilor permanente și ad-hoc de lucru sau diferite platforme de cooperare Guvern-business, însă fără contopirea ambelor clase. Este ceva anormal când businessmanii (îndeosebi cei mari) invadează listele electorale și pretind la cele mai înalte funcții din stat. Gestionarea unui stat nu este nici pe departe echivalent cu administrarea unei corporații. Diferiți reprezentanți ai businessului trebuie să fie în condiții egale în dialog cu guvern. Contopirea elitelor politice cu cele economice va duce la „capturarea" statului moldovenesc, va amplifica slăbiciunile acestuia și va înstrăina și mai mult cetățenii de elite, care vor continua să coexiste în universuri paralele. (Expert-Grup)
