Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat Judecătoriei sect. Centru cauza penală, declanşată pe numele a doi poliţişti, învinuiţi de comiterea coruperii pasive. Cei doi sunt angajaţi ai organelor centrale ale MAI (inspectori ai Direcţiei Misiuni Speciale a Departamentului Poliţie a MAI) şi sunt învinuiţi de procurori că ar fi pretins de la directorul unei firme suma de 7 500 de euro, pentru a-l absolvi de răspundere penală pentru un pretins caz de falsificare a documentelor şi a nu sista activitatea respectivului agent economic.
La 22 noiembrie curent poliţiştii au fost reţinuţi, iar la 24 noiembrie procurorii le-au înaintat celor doi învinuirea. Inculpaţii sunt cercetaţi în stare de arest, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.