Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.12.2010

UE vrea să se asigure că investiţia făcută în Moldova este valorificată corect

UE vrea să se asigure că investiţia făcută în Moldova este valorificată corect

Uniunea Europeană şi Rusia urmăresc cu atenţie frământările politice de la Chişinău legate de constituirea viitoarei coaliţii de guvernare. Rusia vrea o alianţă de centru-stânga între comunişti şi Partidul Democrat, iar UE încurajează o guvernare liberal-democrată care să apropie Moldova de UE. Miniştrii de externe ai Suediei şi Poloniei s-au întâlnit la Chişinău cu liderii partidelor parlamentare.

Referindu-se la vizita celor doi oficiali europeni la Chişinău, consilierul prezidenţial pe probleme de integrare europeană, Dan Dungaciu, a spus că UE vrea să se asigure că investiţiile pe care le face în Moldova sunt valorificate corect:

„Lucrul este cert: UE a investit cel puţin la nivel de imagine, dar nu numai - dacă ne gândim la cele 2,6 miliarde de dolari oferiţi. Nu e puţin! E cea mai mare sumă investită vreo dată de UE într-o ţară din afara Uniunii... A investit, însă, şi la nivel de imagine. Şi această gestionare post-electorală a investiţiei europene trebuie făcută, iar cei doi miniştri de externe sunt, probabil, cei mai avizaţi şi cei mai îndreptăţiţi să facă asta".

Potrivit analiştilor politici, Republica Moldova ar putea oscila în următorii ani între Est şi Vest. Cele patru partide care au acces în Parlament după alegerile din 28 noiembrie nu au o viziune consolidată în acest domeniu. Pentru trei dintre ele - PLDM, PD şi PL - ideea de integrare în UE este o condiţie indispensabilă. PCRM insistă însă pe un parteneriat strategic cu Rusia.

Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus