Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.12.2010

Vlad Filat: Nu-mi pregătesc tradiţionalul discurs de Revelion, pe care-l transmite moldovenilor preşedintele ţării. Vom vota joi un preşedinte al Parlamentului

Vlad Filat: Nu-mi pregătesc tradiţionalul discurs de Revelion, pe care-l transmite moldovenilor preşedintele ţării. Vom vota joi un preşedinte al Parlamentului

Premierul demisionar Vlad Filat deţine, de ieri, şi interimatul funcţiei de şef de stat. Acesta va avea noua titulatură cel puţin pentru 48 de ore. Joi, deputaţii vor încerca să formeze o alianţă şi să aleagă Preşedintele Parlamentului.

Prima şedinţă a noului Legislativ, organizată ieri, a fost un eşec în privinţa stabilirii unei alianţe de guvernare. Astfel, deputaţii n-au reuşit să aleagă preşedintele Parlamentului, care să preia interimatul funcţiei de şef de stat în locul lui Mihai Ghimpu. Conform legii, primul ministru este următoarea persoană care primeşte împuternicirile de conducător al ţării.

„Pentru a prelua această funcţie nu mai este nevoie de o decizie a Parlamentului sau de avizul Curţii Constituţionale. Legea prevede expres acest lucru", a declarat Vlad Filat. Premierul demisionar va fi preşedintele Moldovei cel puţin pentru două zile. Deputaţii au anunţat că joi se vor întruni din nou şi vor anunţa alianţa majoritară care să poată alege conducerea Parlamentului.

Tot ieri, acelaşi Vlad Filat a primit şi legitimaţia de deputat din partea Partidului Liberal Democrat. „Nu-mi pregătesc tradiţionalul discurs de Revelion, pe care-l transmite moldovenilor preşedintele ţării. Vom vota joi un preşedinte al Parlamentului", a mai spus Filat.


Fiţe şi nervi în noul Parlament
În prima şedinţă a noului Legislativ, care a avut loc ieri după-amiază, aleşii moldovenilor s-au întrecut în pupături, declaraţii, aplauze, coafuri şi haine, indiferent de culoarea politică.

Cei 101 deputaţi trimişi în parlament de moldoveni după alegerile din 28 noiembrie s-au întrunit ieri, pentru prima dată, în şedinţa de constituire a Legislativului.


Preşedintele şedinţei a fost comunistul Vladimir Voronin, care a avut această funcţie, pentru o zi, deoarece este decanul de vârstă din Parlament. Fostul preşedinte al Republicii Moldova a ţinut un discurs de conciliere. „E timpul ca politicienii să depăşească neînţelegerile şi nervozitatea de acum şi să-şi îndeplinească promisiunile faţă de alegători: integrare europeană, parteneriat strategic cu Rusia şi reîntregirea ţării", a spus Voronin.

Şedinţa a fost mai mult una de curtoazie, fără niciun rezultat. Asta chiar dacă, luni seară, liderii celor patru partide politice parlamentare au anunţat că vor forma o coaliţie de guvernare a statului până la prima şedinţă a Parlamentului.

Liberalii, cei mai supăraţi
În timp ce deputaţii democraţi şi cei comunişti s-au afişat împreună, foarte destinşi, pe holurile Parlamentului, colegii lor liberali abia au schiţat câte un zâmbet. Cel mai supărat s-a arătat chiar liderul PL, Mihai Ghimpu, care a schimbat ieri funcţia de preşedinte al Parlamentului şi cea de şef de stat cu cea de simplu deputat. Supărarea liberalilor s-a datorat eşuării negocierilor cu democraţii şi liberal-democraţii, care s-au încheiat ieri în câteva minute. Liberalii insistă să primească un post de control în una din cele trei structuri de Drept, lucru refuzat de partenerii de discuţie de la PLDM şi PD. „Vrem să fim trataţi ca parteneri egali în negocieri şi continuăm să sperăm că vom avea o alianţă în scurt timp", a declarat Ion Hadârcă, vicepreşedintele liberalilor, după şedinţa Parlamentului.

Democraţii, prietenoşi cu toată lumea
Cei mai joviali deputaţi la şedinţa de ieri au fost democraţii. Liderii partidului au cochetat atât cu comuniştii, cât şi cu colegii din fosta coaliţie pro-UE. „Partidul nostru va forma o coaliţie funcţională. Discuţiile de luni seară cu Partidul Comuniştilor au avansat foarte mult, în timp ce tratativele cu liberalii şi liberal-democraţii au ajuns în blocaj", a declarat Marian Lupu, şeful PD.
Un alt reprezentat de marcă al aceleiaşi formaţiuni, milionarul Vlad Plahotniuc, s-a ales cu felicitări şi aplauze din partea colegilor pentru o dublă-ocazie: şi-a primit pentru prima dată legitimaţia de parlamentar, dar şi pentru că şi-a sărbătorit ziua de naştere.

Comunistele s-au întrecut în coafuri
Partidul Comuniştilor a defilat ieri în Parlament cu cei mai mulţi membri noi şi cele mai multe doamne. Acestea din urmă s-au afişat la şedinţă în ţinute de zile mari, foarte cochete şi zâmbitoare. Multe dintre parlamentarele comuniste au ţinut să apară în faţa camerelor de filmat alături de liderul Vladimir Voronin. Cel care a intrat cu stângul în Palatul Republicii a fost Marc Tkaciuk. Ideologul comuniştilor a bătut de la o uşă la alta până să nimerească intrarea potrivită în clădire. „În zilele următoare vom avea o majoritate parlamentară şi totul va fi bine", a spus Vadim Mişin, parlamentar din partea Partidului Comuniştilor.
Şedinţa de ieri a durat mai puţin de o oră, timp în care aleşii au ascultat discursurile protocolare ale lui Voronin şi Dumitru Pulbere, preşedintele Curţii Constituţionale. Momentul decisiv, alegerea conducerii Parlamentului, a fost unul comic pentru aleşi. Aceştia au chicotit şi şi-au dat coate atunci când Vladimir Voronin le-a cerut să spună dacă s-a format o majoritate parlamentară. Democratul Dumitru Diacov a spart gheaţa şi a cerut pauză, până joi, pentru formarea unei alianţe.

Liberalii s-au certat între ei
Imediat după ce au ieşit din sala Plenului, liberalii au intrat într-o şedinţă a fracţiunii care s-a lăsat cu scântei. Aceştia şi-au reproşat că n-au avut o echipă bună de negocieri pentru formarea coaliţiei şi că au cedat prea uşor funcţia de preşedinte de Parlament, care ar fi trebuit să le revină, conform ofertei PLDM şi PD. „Am avut o echipă de negocieri care n-a ştiut să obţină ceva la schimb după ce am cedat temporar această funcţie democratului Marian Lupu", a declarat pentru „Adevărul" un membru din rândul Partidului Liberal. La finalul discuţiilor, Mihai Ghimpu a refuzat să facă orice fel de declaraţii.
Lupu s-a autoproclamat preşedinte al Parlamentului
Marian Lupu, şeful Partidului Democrat, a reuşit ieri să creeze confuzie în rândul colegilor din Parlament. În timp ce anunţa crearea fracţiunii deputaţilor democraţi, acesta şi-a încurcat propria funcţie. Astfel, în loc să spună că a fost desemnat preşedintele fracţiunii PD, Marian Lupu şi-a însuşit funcţia de şef al Legislativului. „Preşedintele Parlamentului, în persoană", a spus Lupu în timp ce anunţa conducerea grupării PD din Legislativ. Comuniştii au desemnat-o lidera lor în Parlament pe Maria Postoico, cea care a deţinut această funcţie şi în mandatul trecut. Membrii PLDM l-au ales pe Mihai Godea drept şef de fracţiune. Tabăra liberalilor l-a desemnat pe Ion Hadârdcă să ocupe această funcţie. Atât Hadârcă, cât şi Godea au fost până acum preşedinţii grupurilor parlamentare din care fac parte, scrie Adevărul.ro.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus