Procuratura informează că recent, două persoane au fost condamnate pentru omor şi tentativă de omor, iar alta este învinuită de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale, comise sub influenţa alcoolului.
Potrivit procurorilor, doi fraţi din r-ul Leova după ce au consumat împreună alcool s-au luat la ceartă. Cel mai mic dintre fraţi, cuprins de furie i-a aplicat celuilalt cîteva lovituri cu un topor. Victima în urma loviturilor grave a decedat pe loc.
Pentru a ascunde urmele crimei, inculpatul a ascuns cadavrul fratelui în gaura toaletei din gospodărie, care a fost depistat abia după cîteva zile de vecini.
Acum bărbatul va face 14 ani de puşcărie.
Un alt caz a avut loc în or. Sîngera, unde un bărbat în stare de ebrietate în timpul cerţii cu vecina sa a lovit-o cu un topor. Femeia în stare de şoc a încercat să fugă, dar a cazut inconştientă. Victima a fost salvată în spital, unde s-a aflat în stare gravă.
Infractorul în vîrstă de 49 ani a fost condamnat la 10 ani închisoare.
Sentinţele cu drept de atac în modul stabilit de lege.
La fel, un tînăr de 25 ani din or. Briceni este pus sub învinuire de către procurori pentru că fiind în stare de ebrietate alcoolică şi-a bătut un prieten de pahar, care s-a soldat cu deces.
Potrivit actului de învinuire, cei doi au consumat împreună alcool. La un moment agresorul a luat amicul la pumni pînă cind acesta a rămas inconştient, făptaşul a dus victima într-un bloc nelocuit şi l-a lăsat acolo. Victima a fost găsită abia după trei zile, dar a decedat în spital.
Dacă va fi găsit vinovat de cele săvîrşite, tînărul riscă între 8 şi 15 ani închisoare, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.