Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.01.2011

O misiune a FMI vine la Chişinău

O misiune a FMI vine la Chişinău

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Nikolay Gueorguiev, va fi în vizită la Chişinău în perioada 2-16 februarie 2011. În timpul aflării sale în Moldova, misiunea va conduce discuţii cu autorităţile în contextul celei de-a doua evaluări a programului încheiat de Republica Moldova cu FMI, susținut prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanţare extinsă).

Misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresul înregistrat în realizarea programului cu FMI,  va actualiza estimările macroeconomice și va discuta cu autoritățile politicile macroeconomice și structurale în vederea susţinerii stabilităţii macroeconomice şi promovării creşterii economice durabile pe perioada următoare.

Potrivit unui comunicat al Reprezentantei Permanente a Misiunii FMI in Moldova, programul Moldovei cu FMI este pe trei ani şi a fost aprobat la 29 ianuarie 2010. El este susținut de un credit în valoare totală de 369,6 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care 120 milioane de DST (circa 180 milioane de dolari S.U.A.) au fost deja debursate. Următoarea tranşă de 50 milioane DST (circa 77 milioane dolari S.U.A.) din cadrul programului va fi transferată după finalizarea celei de-a doua evaluări a programului. O jumătate din suma creditului este acordată în baza Mecanismului extins de creditare, care prevede rata dobânzii zero până la finele anului 2011, o perioadă de graţie de 5,5 ani și un termen de rambursare de 10 ani. Restul creditului este acordat în baza Mecanismului de finanţare extinsă, care prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST (la moment, 1,27 la sută), un termen de rambursare de 10 ani și o perioadă de graţie  de 4,5 ani, informează un comunicat al .
 

cuvinte-cheie: FMI | Gueorguiev

Comentarii (5)

 

Related news

Sus