Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.02.2011

Învingătorii concursului „Marca comercială a anului 2010” au fost premiaţi

Învingătorii concursului „Marca comercială a anului 2010” au fost premiaţi

Joi, 3 februarie 2011, în cadrul unei ceremonii solemne, învingătorii concursului „Marca comercială a anului 2010" au fost premiaţi. Concursul „Marca comercială a anului" este iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie şi se organizează în colaborare cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, fiind un concurs profesionist ce se desfăşoară anual, din 2003.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai corpului diplomatic acreditat în RM, organizaţii şi proiecte de susţinere a businessului, agenţi economici.

În premieră, în cadrul manifestării a fost organizată Aleea Mărcilor Comerciale ce au participat la concurs.

La ediţia a VIII-a a concursului „Marca comercială a anului" au participat 86 proiecte ale 69 de companii, ce au concurat la 7 nominalizări şi 16 categorii.

Potrivit CCI, anul curent, în cadrul concursului a apărut o nominalizare nouă: „Rebranding". Tradiţional sunt premiaţi şi învingătorii nominalizărilor: „Debutul anului", Marca comercială „Export", Marca comercială „Inter", Marca comercială „Profi", Marca comercială „Responsabilă Social", „Aprecierea Consumatorilor" şi nominalizarea închisă „Reputaţie şi Încredere".

Activităţile ce ţin de desfăşurarea şi totalizarea rezultatelor competiţiei sunt efectuate de către Comitetul Organizatoric, care este format din oameni de ştiinţă, specialişti în domeniul marketingului, publicităţii, proprietăţii intelectuale etc. Pentru a stabili învingătorii nominalizării „Aprecierea consumatorilor", este efectuat un studiu de marketing în rândul consumatorilor din nordul, centrul şi sudul republicii.

Distincţiile din anul curent sunt: marele premiu - „Mercuriul de Aur", Medalia de Aur, Medalia de Argint şi Medalia de Aur „Patrimoniul Republicii".

Printre mărcile comerciale ce au obţinut distincţii la ediţia a VIII-a a concursului sunt: Barza Albă, Confort, Domniţa, Filleti, Ionel, Litera, Moldcell, Moldtelecom, Naturalis, Orange, Polimobil, Viorica Cosmetic, Zorile ş.a.

cuvinte-cheie: Marca | comercială

Comentarii (0)

 

Related news

Sus