Prin sentinţele Judecătoriei Ciocana, doi tineri au fost recunoscuţi culpabili de săvîrşirea unui jaf şi a unei tîlhării. Potrivit procurorilor, în primul caz un tînăr de 20 ani aplicînd violenţa, a jefuit o femeie în stradă. Victima a rămas fără de geantă în care se aflau bunuri în valoare de aproape 1000 lei.
Pentru fapta comisă, tînărul va petrece 3 ani după gratii.
În acelaşi sector din capitală, un alt tînăr de 22 ani a atacat doi bărbaţi aplicînd substanţe lacrimogene.
În baza probelor prezentate de procurori în instanţa de judecată, s-a constatat că inculpatul a atacat un bărbat în scara unui bloc de locuit şi i-a sustras bunuri de aproximativ 2000 lei. În aceeaşi zi el a comandat un taxi. Aflîndu-se în maşină, a atacat taximetristul şi i-a sustras toţi banii cîştigaţi.
Făptaşul, care anterior a mai fost condamnat pentru infracţiuni similare, a fost condamnat la 7 ani închisoare, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.