Bărbatul care a ameninţat cu explozia sediului Comisariatului de poliţie Ciocana a fost recent condamnat la 5 ani 6 luni închisoare. Procuratura sectorului Ciocana reaminteşte că, bărbatul în vîrstă de 43 ani, în septembrie 2010, a venit la sediul Comisariatului din sector pentru că anterior i-a fost ridicată arma din care efectuase cîteva împuşcături într-un local din sector. Acesta deţinea o grenadă şi a ameninţat cu explozia instituţiei.
Menţionăm că bărbatul a comis o infracţiune similară în 1993, atunci el deţinea două grenade în faţa unui sector de poliţie.
Acţiunile inculpatului au fost încadrate în baza art.287 alin.(3) Cod Penal - huligansm agravat, art.349 alin.(1) CP - ameninţarea cu moartea persoanei cu funcţie de răspundere şi art.290 alin.(1) CP - purtarea şi păstrarea ilegală a muniţiilor, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.