Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Președinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întrevedere de lucru cu Mihail Krotov, Secretar General al AIP CSI, în cadrul căreia au fost abordate mai multe aspecte ce țin de relațiile interparlamentare.
Vizita Secretarului General al Adunării Interparlamentare CSI denotă procesul firesc de impulsionare al relațiilor dintre legislativele Comunității Statelor Independente, în contextul strategiei Republicii Moldova de dezvoltare al dialogului politic și colaborare în spațiul CSI, în vederea obținerii unei circulații libere a cetățenilor, dinamizării relațiilor economice, interacțiunea în sfera socială și cea culturală, - a declarat Marian Lupu.
Mihail Krotov a accentuat importanța participării Parlamentului Republicii Moldova în cadrul comisiilor permanente, în vederea elaborării legislației model și soluționării problemelor legate de armonizarea legislației statelor-membre ale CSI.
Marian Lupu a reiterat interesul în participarea Parlamentului Republicii Moldova la evenimentele organizate în cadrul Adunării Interparlamentare CSI, care vor permite un schimb de opinii şi experienţe cu privire la multiple probleme de interes reciproc, inclusiv participarea la evenimente care să marcheze cea de-a 20-a aniversare a Comunității Statelor Independente, care sunt programate pentru 2011.
Adunarea Interparlamentară (IPA) CSI a fost creată la 27 martie 1992 la Alma-Ata (Kazahstan), în conformitate cu Acordul semnat de către fondatori - şefii de parlamente ale Comunităţii Statelor Independente. IPA CSI reprezintă un organism consultativ pentru pregătirea proiectelor de documente legislative de interes reciproc, informează Serviciul de presă al Legislativului.