Cea de-a XX-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale Specializate „Expovin Moldova 2011" se desfăşoară în perioada 16 - 19 februarie în cadrul Complexului Internaţional de Expoziţii Moldexpo. La expoziţie participă 124 de companii din Moldova, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Italia, Franţa, Germania, Belgia, Spania.
Potrivit serviciului de presă al guvernului, prim-ministrul Vlad Filat a participat astăzi la inaugurarea expoziţiei internaţionale specializate a industriei vinicole „Expovin Moldova' 2011". Vlad Filat a specificat că în discuţiile cu producătorii de vinuri s-a menţionat extinderea în ultimul an a pieţelor de desfacere.
„Mă bucur foarte mult că după vizita efectuată în China, în septembrie 2010, livrările de vinuri în această ţară au crescut substanţial. Această piaţă este una strategică pentru noi şi sper să o cucerim nu doar prin cantitate, ci şi prin calitate", a spus Prim-ministrul.
Vlad Filat a specificat că producătorii de vinuri şi autorităţile au început să comunice mai mult şi să identifice împreună soluţii. În context, Premierul a spus că anul trecut a fost semnat un acord cu Banca Europeană pentru Investiţii în valoare de 75 milioane euro, destinat dezvoltării domeniului vitivinicol şi promovării produselor vinicole.
„Tot împreună am reuşit să convingem Uniunea Europeană să dubleze cota de vinuri destinată Republicii Moldova. În scurt timp, Parlamentul European urmează să adopte o decizie în acest sens", a spus Vlad Filat.
În pavilionul Nr. 2 al Centrului Internaţional de Expoziţii „Moldexpo" vor fi expuse standurile celor mai importante companii vinicole. În Pavilionul Central vor participa peste 50 de companii din 14 ţări - producători şi distribuitori de utilaje şi materiale pentru vinificaţie şi viticultură.