Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.02.2011

R.Moldova a convenit cu FMI alocarea a încă 77 milioane dolari

R.Moldova a convenit cu FMI alocarea a încă 77 milioane dolari

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Nikolay Gueorguiev s-a aflat în vizită la Chișinău în perioada 2-16 februarie 2011 în cadrul celei de-a doua revizuiri a programului de țară, susținut prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanţare extinsă).

La finele vizitei sale la Chișinău, Dl. Gueorguiev a făcut următoarea declaraţie:

"Misiunea și autoritățile Moldovei au ajuns la un acord cu privire la finalizarea celei de-a doua revizuiri a programului ECF/EFF. Acest acord urmează a fi aprobat de conducerea FMI  și Consiliul de Directori Executivi ai Fondului. Şedința Consiliului este planificată pentru începutul lunii aprilie. Finalizarea acestei revizuiri va permite Moldovei să primească 50 milioane DST (circa 77 milioane dolari SUA) în cadrul acestor mecanisme de finanţare, pentru susţinerea bugetului și suplinirea rezervelor valutare.

"În linii mari, programul se realizează cu succes, cu toate că implementarea câtorva criterii de performanță structurali a fost amânată din cauza alegerilor din anul trecut și a anumitor dificultăți de ordin tehnic. Autoritățile s-au angajat să accelereze implementarea acestor măsuri.

"În anul 2010, procesul de relansare economică s-a accelerat, iar PIB-ul real a revenit la nivelul de până la criză. Pentru perioada 2011-12, anticipăm o creștere economică robustă de 4,5-5 la sută; deficitul contului curent al Balanţei de Plăţi se va menține la un nivel ridicat, fiind determinat de cererea internă sporită, iar inflația se va reduce la 7,5 procente la finele anului 2011 și 5 la sută la finele anului 2012, în pofida valului recent de majorări de prețuri la produse alimentare și resursele energetice pe piețele internaționale.

"Ţinând cont de dinamica pozitivă în economie, prioritățile imediate la nivel de politici rezidă în menținerea ajustării bugetare structurale și accelerarea reformelor structurale - inclusiv reforma atât de necesară în sectorul învățământului - având drept scop promovarea competitivității și creșterii economice bazată pe exporturi. În paralel, optica politicii monetare se va deplasa treptat de la susținerea relansării economice spre abordarea riscurilor inflaționiste.

"În acest context, noi salutăm decizia autorităților de a reduce deficitul bugetar până la nivelul de 1,9 procente din PIB în 2011 și de a continua procesul de ajustare bugetar-fiscală în anul 2012. Această politică va permite bugetului, în mare măsură, să nu mai depindă  de asistența externă excepțională şi va face finanțele publice mai rezistente faţă de riscurile macroeconomice. Ajustarea bugetar-fiscală poate fi realizată prin ţinerea sub control a cheltuielilor curente şi consolidarea veniturilor, în acelaşi timp fiind majorate investițiile în infrastructură și extinse programele de asistență socială bine direcționată.

"Politica monetară trebuie să fie axată pe obiectivul BNM de a atinge un nivel al inflației de 5 ± 1,5 la sută către finele anului 2012. Măsurile recente de restricționare întreprinse de BNM, reflectă adecvat așteptările și preocupările de moment vis-à-vis de impactul prețurilor mai mari la produsele alimentare și resursele energetice pe piețele internaționale  asupra inflației.

"Misiunea, de asemenea, a purtat discuții pe marginea unor reforme concrete, având drept scop consolidarea stabilității financiare, sporirea eficienței în sectorul public, ameliorarea climatului de afaceri şi lichidarea barierelor în calea comerțului extern, precum și consolidarea programelor de asistență socială bine direcționată, fiind, în acelaşi timp încurajat un grad participare mai activ pe piața forței de muncă", informează un comunicat al FMI. 

cuvinte-cheie: FMI | Gueorguiev

Comentarii (0)

 

Related news

Sus