Potrivit CCI, miercuri, 16 februarie, reprezentanţi ai organizaţiei Business Development Unit din SUA au efectuat o vizită de lucru la Camera de Comerţ şi Industrie, cu scopul de determina posibilităţile de iniţierea a unor relaţii de colaborare în vederea dezvoltării parteneriatului public-privat.
Tine Knott şi Paola Lang, manageri ai Business Development Unit, au avut o întrevedere cu directorul Departamentului Economie al CCI a Moldovei, Sergiu Harea, în cadrul căreia au discutat despre iniţierea unui nou proiect, împreună cu Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID, care să susţină parteneriatul public-privat la nivel local.
În acest context, Sergiu Harea a accentuat că este necesar de a stimula parteneriatul public-privat, pentru a crea o autoritate publică locală puternică, care să poată atrage investiţii în infrastructură, sfera socială etc. Proiectul va susţine parteneriatul public-privat în business, educaţie, combaterea corupţiei.
Paola Lang, senior manager al Business Development Unit a menţionat că organizaţia pe care o reprezintă este interesată de colaborarea cu CCI, care este un partener de încredere, fapt demonstrat pe parcursul cooperării cu proiectele BIZPOR şi BIZTAR ale Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID.
CCI a Moldovei colaborează cu USAID începând cu anul 2005, desfăşurând împreună mai multe activităţi: seminare, mese rotunde, deschiderea Ghişeelor Unice la filialele Bălţi, Cahul, Edineţ, Soroca, Ungheni.