Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.02.2011

Dorin Chirtoacă susţine că actul prezentat de CCCEC despre care se presupune că ar fi fost eliberat de Primăria Chişinău este un fals

Şeful administraţiei municipale, Dorin Chirtoacă, susţine că actul prezentat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, despre care se presupune că ar fi fost eliberat de Primăria Chişinău este un fals.

Primarul general a efectuat vineri, 18 februarie, o anchetă internă despre cazul de corupţie anunţat joi de CCCEC şi declară că nu a eliberat nici un certificat de urbanism, de genul respectiv în data de 16 februarie, iar actul la care se face referinţă este falsificat, de subiecţii infracţiunii.

Dorin Chirtoacă afirmă că cel puţin verso-ul actului la care  se face referinţă a fost falsificat şi apoi vândut contra sumei de 450 mii Euro. „Este o escrocherie, falsificând un document şi încercând a vinde proiectul în sine." Potrivit primarului, suspecţii au modificat data şi numărul unei chitanţe eliberate anterior de către autorităţile locale. Totodată el susţine că acesta nu este primul caz de falsificare a documentelor.

Primarul capitalei face apel către agenţii economici, investitorii locali sau străini, să se adreseze  Primăriei Chişinău atunci când intenţionează să investească în capitală. Totodată, primarul îndeamnă toţi cetăţenii să dea dovadă de precauţie vizavi de lucrul cu documentele municipalităţii.

Precizăm că primăria are deja o practică de expunere la licitaţie a loturilor de pământ, inclusiv în zone rezidenţiale. Cauza  unor asemenea situaţii în Chişinău şi în R. Moldova este faptul că până în anul 2007, a existat o practică de atribuire a terenurilor de pământ la diverse persoane fizice şi juridice, care  de facto nu erau investitori, ci intermediari,  şi care de-a lungul timpului încearcă să-şi valorifice bunurile obţinute de la Primărie, precum cazul reflectat la 17 februarie de CCCEC, informează Serviciul de presă al Primăriei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus