Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.03.2011

Întrevedere Vlad Filat - Catherine Ashton

Întrevedere  Vlad Filat - Catherine Ashton

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, Vicepreşedinte al Comisiei Europene, după care cei doi oficiali au susţinut un briefing de presă comun.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de integrarea europeană a Republicii Moldova şi  perspectivele de aprofundare a relaţiilor cu Uniunea Europeană.
 
Prim-ministrul a remarcat caracterul dinamic al dezvoltării relaţiilor moldo-comunitare, menţionînd că Guvernul RM este angajat plenar în negocierile Acordului de Asociere RM-UE. Totodată, Premierul a remarcat calitatea şi viteza dialogului UE-RM în domeniul vizelor, proces care a ajuns la stadiul de implementare a Planului de acţiuni privind liberalizarea vizelor cu UE şi Programului Naţional pentru implementarea Planului de Acţiuni.

„După cinci runde de negocieri, au fost închise provizoriu aproape toate capitolele şi sîntem gata să trecem la următoarea etapă, şi anume lansarea negocierilor creării Zonei de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat", a precizat Prim-ministrul.

Vlad Filat a spus că Guvernul RM a aprobat un amplu Plan de activitate pentru perioada 2011 - 2014, care reprezintă o agendă ambiţioasă, şi s-a arătat convins că primele totaluri ale activităţii în anul curent le vom face cu ocazia Consiliului de Cooperare RM-UE din 5 mai 2011.

Cu referire la Planul de Acţiuni privind realizarea Recomandărilor-cheie ale Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, Premierul a reiterat că autorităţile Republicii Moldova contează pe susţinerea din partea Comisiei Europene în vederea demarării cît mai curînd a negocierilor pe marginea zonei de liber schimb, ca parte integrantă a Acordului de Asociere.

Părţile au discutat şi despre perspectivele dialogului moldo-comunitar în domeniul economic şi securităţii regionale.

Prim-ministrul a remarcat că Republica Moldova apreciază înalt sporirea contribuţiei UE la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului şi a salutat desemnarea lui Miroslav Lajcak în calitate de reprezentant al UE în formatul 5+2. De asemenea, a fost remarcat rolul important al Misiunii UE la frontiera moldo-ucraineană - EUBAM. Premierul s-a pronunţat pentru continuarea acestei misiuni, care şi-a dovedit eficienţa prin rezultatele înregistrate pînă în prezent.

 „Atingerea succesului în procesul de reglementare necesită un efort permanent şi complex", a spus Prim-ministrul, reiterînd că autorităţile de la Chişinău vor continua dialogul politic cu reprezentanţii Tiraspolului în formatul 5+2, precum şi implementarea măsurilor de încredere sectoriale, în cadrul grupurilor de lucru.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate a menţionat că vizita sa la Chişinău este prima, exprimîndu-şi convingerea că aceasta nu va fi ultima. Înaltul oficial a apreciat înalt progresele înregistrate de către autorităţile Republicii Moldova în vederea implementării reformelor şi a menţionat rezultatele obţinute pînă la acest moment pe calea intensificării dialogului cu partenerii europeni.

„Angajamentul meu este să vă asigur că UE va continua să sprijine Republica Moldova pe calea promovării reformelor", a declarat Catherine Ashton.

În context, Vicepreşedintele Comisiei Europene a remarcat că, într-o perioadă  scurtă de timp, au fost înregistrate multe realizări, iar Acordul de Asociere va apropia şi mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană, informează Serviciul de presă al Executivului.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus