Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
03.03.2011

SIS continuă procesul de transmitere a dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice

Potrivit SIS, astăzi a demarat cea de-a doua etapă de transmitere a dosarelor din depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate către Arhiva Naţională. Predarea s-a efectuat în prezenţa preşedinţilor comisiilor departamentale,  domnilor Valentin Dediu, directorul adjunct al SIS şi Petru Vicol, directorul Arhivei Naţionale.

Cele 5000 de dosare se referă la perioada anilor 1940-1971. În mare parte cei condamnaţi au fost judecaţi în baza art. 54 Cod penal al RSS Ucrainene, aplicat în RSS Moldovenească pînă în anul 1961, (pentru comiterea infracţiunilor contrarevoluţionare), iar după anul 1961 - în baza art. 67 Cod penal al RSS Moldovenească (agitaţie şi propagandă antisovietică).

Valentin Dediu a accentuat că evenimentul se include în şirul acţiunilor care vin să asigure transparenţa în activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate şi accesul liber al cetăţenilor şi cercetătorilor ştiinţifici la materialele de interes. Printre dosarele transmise astăzi se regăsesc şi cele care au fost intentate unor persoane marcante, precum Ştefan Pirogan, om politic şi de stat din Basarabia, Vasile Gafencu şi Anton Caraiman, deputaţi în Sfatul Ţării, Gheorghe Ghimpu şi camarazii săi, Alexandru Usatiuc-Bulgăr şi Valeriu Graur - membri ai organizaţiei „Frontul naţional-patriotic de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei".

„De la iniţierea procesului de transmitere a dosarelor şi pînă în prezent, în adresa Serviciului au parvenit 93 de cereri şi petiţii în care cetăţenii au solicitat acces la dosare sau informaţii. De comun acord cu Arhiva Naţională petiţiile au fost examinate în termenii stabiliţi de legislaţie. Atît timp cît fondul nu este transmis integral, vom conlucra cu Arhiva Naţională în soluţionarea cererilor ce ţin de persoanele supuse represiunilor politice", - a menţionat Dediu.

Numărul total al dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice, aflate la păstrare în depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate şi care necesită a fi transmise Arhivei Naţionale, este de 13 485. Următoarea tranşă urmează a fi expediată în luna mai 2011.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus