Proiectele au fost aprobate vineri, 4 martie, la ședința Comitetului interministerial pentru planificare strategică, prezidată de premierul Vlad Filat. Aceste propuneri vizează domenii importante şi relevante politicii de cooperare cu UE, cum ar fi implementarea Planului de Dezvoltare Strategică 2011-2014 şi a standardelor internaţionale de către Curtea de Conturi; suport pentru Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru pentru armonizarea legislaţiei la standardele UE, suport Agenţiei de Transplant în dezvoltarea unui sistem naţional în domeniul transplantului de organe, ţesuturi şi celule umane, consolidarea capacităţilor administrative ale Agenţiei de Proprietate Publică ceea ce ţine de implementarea politicii de Parteneriat Public-Privat (PPP), precum şi crearea consorţiilor pentru învăţămîntul vocaţional tehnic şi a rutelor progresive de calificare profesională.
În cadrul şedinţei au fost examinate aspecte ce ţin de Programul de suport bugetar în domeniul energetic cu finanţare de la Uniunea Europeană, proiectele strategice mari din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, instrumentul de consolidare instituţională Twinning, proiectul Investiţii şi Servicii Rurale (RISP II), priorităţile de politici publice pentru anii 2012-2014 şi calendarul noului document de planificare strategică.
Membrii Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică au aprobat matricea acţiunilor care urmează a fi realizate în cadrul Programul de suport bugetar în domeniul energetic cu finanţare din Programul naţional de acţiuni al Uniunii Europene pe 2011. Documentul prevede 2 obiective principale: sprijinirea reformei sectorului energetic şi facilitarea performanţei tehnice a acestuia, dar şi realizarea progreselor privind sporirea transparenţei cheltuielilor şi veniturilor fiscale în conformitate cu politicile şi standardele instituţionale ale UE.
Cu referire la Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 s-a menţionat că au fost selectate 7 proiecte cu un buget total de cca 12 mil. euro. Pincipalele proiecte vizează sectorul energetic, cooperarea vamală, precum şi monitorizarea şi prevenirea dezastrelor naturale, relatează Serviciul de presă al Executivului.