Potrivit MAEIE, la data de 29 martie curent, Vicepremierul Iurie Leancă, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a efectuat o vizită de lucru la Moscova, la invitaţia omologului său rus Serghei Lavrov, în cadrul căreia au fost discutate probleme de actualitate aflate pe agenda bilaterală şi internaţională.
Cei doi miniştri de externe au evidenţiat caracterul constructiv şi ascendent al dialogului moldo-rus. Totodată, s-a convenit asupra intensificării dialogului politic bilateral la nivel înalt şi continuării practicii de colaborare între ministerele de externe prin semnarea Planului de consultări interministeriale pentru anul 2011. În altă ordine de idei, oficialii au discutat perspectivele consolidării cooperării în domeniul umanitar şi au semnat un Program de colaborare pentru anii 2011-2013. În acest context, a fost examinat, de asemenea, subiectul extinderii termenului de înregistrare a cetăţenilor moldoveni aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse de la 3 la 30 de zile.
Cu referire la colaborarea economică bilaterală, miniştrii au remarcat creşterea nivelului schimburilor comerciale atestată în anul 2010, care au atins nivelul de pînă la criza economică mondială.
Un subiect distinct al convorbirilor l-a constituit problematica reglementării conflictului transnistrean. Ministrul Iurie Leancă a subliniat că Federaţia Rusă este un partener important al procesului de reglementare şi a apreciat implicarea tot mai activă a partenerilor internaţionali în procesul de identificare a căilor optime de soluţionare a conflictului. De asemenea, Iurie Leancă a reiterat necesitatea finalizării procesului de evacuare a muniţiilor şi transformării operaţiunii actuale de pacificare într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional. Părţile au remarcat apariţia unor premise favorabile de ordin intern şi extern pentru reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2. Ministrul Serghei Lavrov a reiterat sprijinul Federaţiei Ruse pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, ca principii de bază pentru continuarea procesului de negocieri.
Părţile au constatat că această vizită s-a desfăşurat în ajunul unor evenimentele importante pentru ambele ţări, care vor marca în curînd cea de-a 10-ea aniversare de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, precum şi aniversarea a 20-ea a stabilirii relaţiilor diplomatice. Şeful diplomaţiei ruse a acceptat invitaţia Ministrului Iurie Leancă de a efectua o vizită în Republica Moldova.