La data de 30 martie curent, Guvernul Japoniei a aprobat utilizarea Fondului partener, acumulat în cadrul programului janponez de granturi de tip non-proiect, pentru finanţarea Proiectului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii.
În perioada anilor 2005- 2008, Japonia a oferit R. Moldova patru tranşe de sprijin sub formă de grant de tip non-proiect, în sumă de 1,3 miliarde yeni japonezi (cca 11,8 mln. dolari) pentru susţinerea eforturilor de reglementare structurală şi economică a Guvernului Republicii Moldova, precum şi pentru depăşirea dificultăţilor economice. Guvernul Moldovei a decis să utilizeze acest sprijin sub formă de grant pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii prin achiziţia utilajului necesar, tehnicii şi altor mărfuri, care ulterior erau transmise întreprinderilor în condiţii preferenţiale.
Suplimentar, ajutorul a fost acordat cu condiţia ca partea moldovenească să acumuleze mijloace în Fondul partener pentru a fi utilizat în scopul dezvoltării economice şi sociale a R. Moldova, în cazul dat - a sectorului IMM.
Începând cu luna martie 2005, când a fost oferit primul grant, 123 de întreprinderi mici şi mijlocii au beneficiat de finanţări din cadrul Grantului japonez şi a Fondului partener.
În luna martie 2011, Ministerul Economiei al Republicii Moldova, care patronează programul, s-a adresat Guvernului Japoniei cu solicitarea de a coordona folosirea mijloacelor Fondului partener în sumă de 21 de milioane de lei pentru finanţarea Proiectului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. După examinarea cererii, Guvernul Japoniei a decis să aprobe proiectul. 13 întreprinderi mici şi mijlocii urmează a fi selectate pentru a fi finanţate din proiect.
Folosindu-se de ocazie, Ambasada îşi exprimă recunoştinţa pentru ajutorul umanitar oferit de Republica Moldova. Deşi întâmpină dificultăţi legate de cutremurul de pământ şi consecinţele acestuia, Guvernul Japoniei speră să ofere sprijin şi pe viitor Republicii Moldova şi cetăţenilor săi, informează un comunicat al Ambasadei Japoniei in Moldova, cu sediul la Kiev.