Peste 80 mii de persoane din municipiu vor primi câte 100 lei din partea Primăriei Chişinău, în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti. De ajutor financiar vor beneficia pensionarii care au pensia lunară mai mică de 1450 lei, invalizii de gradul I şi II, dar şi persoanele care beneficiază de compensaţie nominativă la călătoria în transportul public. Banii vor putea fi primiţi prin intermediul oficiilor poştale.
Susele financiare vin să înlocuiască acel pachet alimentar, propus anterior de primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, la solicitarea mai multor cetăţeni din capitală. O decizie în acest sens a aprobat astăzi Consiliul Municipal Chişinău, alocând 8 milioane lei din bugetul municipal.