În luna martie 2011 Aeroportul Internaţional Chişinău a deservit un număr de 56120 pasageri, în creştere cu 10,13% comparativ cu luna martie a anului 2010.
Rezultatele primelor 3 luni ale anului 2011 demonstrează o creştere a traficului total de pasageri de 15,11 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, constituind 171910 de persoane.
Cea mai mare rată a creşterii fluxului de pasageri comparativ cu luna martie 2010, a fost înregistrată pe destinaţiile: Bucureşti (+40,3%), Moscova (+12,1%), Atena (+11,4%), Vienna (+11,3%), şi Londra (+ 7%).
Cele mai populare destinaţii sunt Moscova (25,3%), Istanbul (15,8%), Munchen (7,5%), Bucureşti (5,9%), şi Vienna (5,7%).
Aeroportul Internaţional Chişinău este principala poartă aeriană a Republicii Moldova. În prezent, 17 companii aeriene efectuează zboruri charter şi zboruri regulate pe/de pe Aeroportul Internaţional Chişinău spre 28 destinaţii mondiale. Pe Aeroportul Chişinău activează 4 transportatori aerieni naţionali şi 13 companii aeriene străine. În anul 2010, numărul pasagerilor deserviţi a constituit - 937030, în creşterea faţă de anul 2009 cu 15,81%. Aceasta este o cifră record în istoria Aeroportului din Chişinău.