Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, va efectua o vizită oficială la Bruxelles, în perioada 9 - 13 aprilie 2011, la invitaţia Preşedintelui Parlamentului European Jerzy Buzek.
Programul vizitei include întrevederi cu Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European, Stefan Fule, Comisar pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Andre Flahaut, Preşedintele Camerei Reprezentanţilor Regatului Belgiei, Willy Demeyer, Prim-vicepreşedintele Senatului Regatului Belgiei, cu alţi oficiali europeni. În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte privind acţiunile în contextul integrării europene a Republicii Moldova, situaţia social-politică din republică, reglementarea conflictului transnistrean şi altele.
Preşedintele Marian Lupu şi deputatul Igor Corman, preşedinte al Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, vor participa la Bruxelles pe 11 aprilie la a IV-a Reuniune a Forului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor, găzduită de Parlamentul European. Potrivit agendei conferinţei, Marian Lupu va rosti un discurs despre valorificarea oportunităţilor Parteneriatului Estic şi cooperarea interparlamentară.
Forul Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor, fondat la 12 martie 2010, reuneşte parlamentari din 18 ţări, inclusiv Lituania, SUA, ţări din Europa, America Latină şi Asia, care au ca scop consolidarea ideilor democraţiei, respectării libertăţii şi drepturilor omului, informeaza Serviciul de presă al Legislativului.