Trimite e-mail | Printeaza
IT
18.04.2011

ANRCETI anticipează pentru acest an o creştere de 4% a sectorului de comunicaţii electronice

ANRCETI anticipează pentru acest an o creştere de 4% a sectorului de comunicaţii electronice

După o scădere de 1,9% înregistrată în anul 2009, în 2010 sectorul de comunicaţii electronice a revenit la trendul de creştere de până la criza economică generală din anii 2008 - 2009. Anul trecut, volumul total al vânzărilor pe cele patru pieţe de comunicaţii electronice - de telefonie mobilă, fixă, transmisiuni de date şi acces la Internet, de difuzare şi retransmisie a programelor audiovizuale - a crescut, faţă de 2008 şi 2009, cu 7,3% şi, respectiv, cu 9,1% şi a alcătuit 6 mld.142,1 mil. lei.

Aceste informaţii au fost prezentate luni, 18 aprilie, la o conferinţă de presă, la care Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a prezentat Raportul privind activitatea sa şi evoluţia pieţelor de comunicaţii electronice în anul 2010.

Vladimir Vozian, şef de direcţie din cadrul Agenţiei, a relatat că principalele motoare ale creşterii sectorului de comunicaţii au continuat să fie piaţa de telefonie mobilă şi cea de acces la Internet în bandă largă. Prima piaţă a crescut cu circa 14%, iar a doua - cu 25%. Numărul de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă s-a majorat cu 13,7% şi a depăşit cifra de 3 mil.165,1 mii, iar ai serviciilor de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe şi mobile - cu 46,4% şi a urcat la 390,7 mii. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă, raportată la 100 de locuitori ai republicii, s-a ridicat la 88,8%, iar a serviciilor în bandă largă la puncte fixe şi mobile a ajuns la circa 11%.

Conform datelor prezentate de furnizori, numărul cumulativ al utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice a sporit cu circa 11% şi a însumat 4 mil. 825,9 mii. Dintre aceştia 65,6% sunt consumatori ai serviciilor de comunicaţii mobile, 24% - de telefonie fixă, 5,6% - de acces la Internet şi 4,8% - ai serviciilor TV multicanal.

Vozian a menţionat că pentru anul curent Agenţia prognozează continuarea creşterii dinamice a pieţei serviciilor de acces la Internet în bandă largă şi a celei de telefonie mobilă. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă va spori cu 10 - 12% şi va depăşi 3,5 mil., iar rata de penetrare a acestor servicii va atinge 98%. Numărul abonaţilor la serviciile de acces mobil în bandă largă va creşte cu 35 - 40% şi va însuma 165 mii, iar a clienţilor de servicii în bandă largă la puncte fixe - cu 30 - 35% şi va ajunge la 350 mii. Dinamizarea pieţei serviciilor în bandă largă este determinată de dezvoltarea reţelelor de fibră optică, liberalizarea accesului la infrastructura SA „Moldtelecom", precum şi de creşterea rapidă a cererii pentru aceste servicii.

Agenţia estimează că datorită dezvoltării serviciilor voice-over-broadband (telefonie prin intermediul accesului în bandă largă) numărul clienţilor telefoniei fixe va creşte cu 1,5 - 2% şi va alcătui 1,18 mil. Aceleaşi estimări arată că în urma intensificării concurenţei pe piaţă din partea serviciilor IPTV, DTH şi TV digital prin cablu cota utilizatorilor de servicii digitale, în structura abonaţilor la serviciile TV multicanal, va ajunge, în 2011, la 33 - 35%.

Potrivit prognozelor Agenţiei, anul curent cifra de afaceri în sectorul de comunicaţii electronice va spori cu 3 - 4% şi va însuma 6,3 - 6,4 mld. lei. Vozian a motivat încetinirea ritmului de creştere prin reducerea veniturilor provenite din serviciile de terminare a traficului naţional în reţelele mobile şi fixe cu 23 - 24% şi diminuarea vânzărilor pe piaţa de telefonie fixă cu 5 - 6%. Aceste scăderi vor fi compensate cu majorarea vânzărilor serviciilor de comunicaţii mobile cu circa 10% şi a celor de transmisiuni date şi acces la Internet cu 20 - 22%, a afirmat reprezentantul ANRCETI.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus