Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.04.2011

Mircea Snegur şi Petru Lucinschi au devenit Doctor Honoris Causa ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei

O decizie în acest sens a fost luată, unanim, azi, 21 aprilie 2011, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM.

Propunerea de a conferi înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei doctorului în fitotehnie, Mircea Snegur - primul Preşedinte al Republicii Moldova (1990-1996) şi doctorului în filozofie, Petru Lucinschi, Preşedinte al Republicii Moldova în anii 1996-2001 a venit din partea academicienilor Gheorghe Duca, preşedintele AŞM şi  Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM.

Acordarea prestigiosului titlu de Doctor Honoris Causa al AŞM acestor mari personalităţi este în semn de înaltă preţuire a contribuţiei personale de-a lungul anilor la afirmarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, democratizarea sistemului politic autohton şi susţinerea şcolilor ştiinţifice naţionale. 

Preşedintele AŞM a subliniat că lansarea acestei propuneri este prilejuită şi de faptul că anul acesta se împlinesc 20 de ani de la formarea statului nostru ca stat independent - Republica Moldova, la temelia căruia a fost Mircea Snegur, informeaza Centrul Media al AŞM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus