Trimite e-mail | Printeaza
Social
11.05.2011

Guvernul Japoniei va oferi Moldovei cca 5 milioane dolari pentru instalarea unui sistem de energie solară la institutul oncologic

Guvernul Japoniei va oferi Moldovei cca 5 milioane dolari pentru instalarea unui sistem de energie solară la institutul oncologic

Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi şi Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Japoniei in Republica Moldova,Tadashi Izawa au semnat astăzi Acordul, întocmit prin schimb de note, între Guvernul  Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei cu referire la proiectul de introducere a energiei curate prin intermediul sistemului solar de generare a energiei electrice.

Proiectul „Promovarea energiei curate utilizînd Sistemul Solar Fotovoltaic" va fi realizat în baza asistenţei oficiale pentru dezvoltare oferite de partenerii niponi în cadrul programului „Schema de Granturi pentru protecţia mediului înconjurător şi aspecte de schimbare a climei", finanţat de Guvernul Japoniei. Valoarea proiectului este de 417 mln Yeni Japonezi (cca 5 mln USD).

Proiectul prevede instalarea în cadrul Institutului Oncologic din Chişinău a unui sistem fotovoltaic de generare a energiei electrice cu ajutorul luminii solare, ce va servi drept sursă adiţională de energie, contribuind astfel la eficientizarea consumului de energie în cadrul acestei instituţii medicale. Panourile fotovoltaice vor permite generarea a cca 15% din consumul anual de energie al Institutului Oncologic, calculele fiind efectuare de echipa de specialişti, reieşind din numărul de zile cu soare în Republica Moldova (circa 280-300 zile pe an) şi capacitatea panourilor fotovoltaice, informeaza un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus