Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.05.2011

Iniţiativele Ministerului Economiei privind crearea unui climat investiţional au fost discutate cu misiunea FMI

Iniţiativele Ministerului Economiei privind crearea unui climat investiţional au fost discutate cu misiunea FMI

În cadrul discuţiilor cu misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internaţional privind realizarea prevederilor Memorandumului cu privire la politicile economice şi financiare, au fost examinate agenda de politici care urmează a fi implementate pe termen mediu, inclusiv elemente ale politicii regulatorii şi a celei bugetar-fiscale. În cadrul acestora au fost purtate discuţii inclusiv asupra mai multor iniţiative lansate de Ministerul Economiei, o parte dintre care au fost sugerate chiar de mediul de afaceri.

Astfel, a fost discutată oportunitatea extinderii, începând cu anul 2012, a mecanismului de restituire a Taxei pe Valoare Adăugată la procurarea de noi bunuri investiţionale pe întreg teritoriul ţării şi eliminarea plafoanelor la restituirea TVA, ceea ce va încuraja investiţiile capitale în creştere. Totodată, au fost puse în discuţie stimulentele suplimentare pentru sporirea investiţiilor, cum ar fi majorarea cotei de amortizare a unor bunuri şi creşterea plafonului pentru bunurile eligibile de a fi trecute imediat la cheltuieli.

Un alt moment important al discuţiilor l-a constituit posibilitatea aplicării unui impozit simplificat unic pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care ar substitui sistemul actual sofisticat pentru IMM-uri. La fel, a fost agreată şi revizuirea sistemului de sancţiuni pentru încălcări fiscale cu scopul asigurării unei abordări mai echitabile, prin comensurarea mărimii acestora cu impactul lor real pentru buget.

O altă iniţiativă a Ministerului Economiei, discutată în cadrul acestor întrevederi ţine de liberalizarea comerţului şi eliminarea barierelor existente, tarifare sau netarifare, în special la export. Au fost, de asemenea, discutate amendamentele legislative care permit extinderea perioadei de repatriere a veniturilor din export şi reducerea penalităţilor pentru neconformare.
„Toate aceste iniţiative urmăresc creşterea performanţelor economice ale Republicii Moldova, implicit şi prin crearea unui climat investiţional şi de afaceri stimulator, transparent şi debirocratizat", a declarat ministrul Valeriu Lazăr.

Un subiect aparte, discutat cu misiunea FMI au fost rezultatele preliminare ale Analizei sustenabilităţii datoriei externe a Republicii Moldova, realizat recent de către experţii FMI şi ai Băncii Mondiale. Unul dintre scenariile acestei analize a abordat şi perspectiva reintegrării ţării.

Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a dat o apreciere înaltă iniţiativei experţilor FMI şi ai Băncii Mondiale de a efectua o astfel de analiză, menționând că este printre primele modelări care analizează implicaţiile macro-financiare ale reintegrării teritoriale a ţării.

În acest context, ministrul Economiei a lansat iniţiativa de a modela un scenariu complex de reintegrare a ţării din punct de vedere economic şi financiar, care ar scoate în evidenţă etapele procesului şi ar conţine o analiză complexă atât a factorilor de ordin economic şi financiar, cât şi a celor cu caracter social, bazată pe indicatorii reintegraţi - iniţiativă susţinută de misiunea FMI. Acesta ar urma să fie primul studiu de o asemenea amploare şi valoare strategică, ce abordează la modul practic implicaţiile macroeconomice ale reintegrării ţării, informeaza un comunicat al Ministerul Economiei.

cuvinte-cheie: FMI

Comentarii (3)

 

Related news

Sus