Aflat la cea de-a III-a ediţie Festivalul Familia, dedicat Zilei Internaţionale a Familiei, va culmina cu sărbătoarea naţională organizată duminică, 15 mai curent, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare".
Acţiunea va întîmpina locuitorii şi oaspeţii capitalei lîngă havuz, cu începere de la ora 12.00. Ulterior la ora 13.00 în scenă vor fi invitaţi oaspeţii oficiali şi membrii ai comitetului organizatoric care vor saluta participanţii la eveniment. Între oaspeţi vor fi dl Vlad Filat, Prim-ministru, dl Mihai Moldovanu, viceprim-ministru, dna Ana Vasilachi - viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, dl Nistor Grozavu, viceprimarul capitalei, dna Andreea Marin - coordonator de proiecte sociale în promovarea valorilor familiale România, dna Svetlana Chifa, şef al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, dna Irina Malanciuc, director al filialei AO „Lumos Fondation" din Marea Britanie în Moldova.
De asemenea, în scenă vor urca trei familii care vor fi felicitate şi premiate. Între acestea este o familie care a crescut alături de cei doi copii biologici, alţi 13 înfiaţi. O altă familie care creşte şi educă 11 copii biologici şi un cuplu care sărbătoreşte în acest an nunta de aur.
Cu începere de la ora 13.40 pînă la 18.00 va avea loc un concert dedicat Festivalului Familia cu participarea copiilor din mun. Chişinău, Centrul de creaţie „ARTICO" şi al artiştilor profesionişti.
Concomitent cu acesta, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare" se vor desfăşura expoziţia lucrărilor confecţionate de copii, concursul starturi vesele „Familia mea" cu participarea a 10 familii cu copii din 5 sectoare ale municipiului, întreceri cu trotineta, box (întreceri, prezentări demonstrative, master-clas), iar şcoala profesională „Insula speranţilor" va expune copturi pregătite de elevii instituţiei şi master - clas coafura, manichiura, machiaj, etc. Învingătorii vor fi premiaţi cu diplome, cadouri şi dulciuri.
Cea de-a treia ediţie a Festivalului Familia a fost lansată la 10 mai curent sub egida Guvernului Republicii Moldova în parteneriat cu Agenţiile Naţiunilor Unite şi prin implicarea nemijlocită a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Educaţiei, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Interne şi Biroului Relaţii Interetnice.
Scopul evenimentului este promovarea valorilor familiei precum sunt dragostea, respectul reciproc, repartizarea egală între bărbaţi şi femei a responsabilităţilor casnice şi obligaţiunilor de educare a copiilor şi îngrijirii persoanelor în etate, formarea culturii relațiilor non-violente.
Pe parcursul acestor zile Festivalul a cuprins activităţi la nivel naţional şi local, între care concursuri pentru elevi, acţiuni publice de informare şi sensibilizare, evenimente festive, concerte, etc.. De asemenea, a fost realizat un spot video de promovare a valorilor familiei, ca entitate socială care în ultima perioadă se confruntă cu o serie de provocări, precum divorţul, abandonul, violenţa, migraţia, etc.
Prin desfăşurarea Festivalului Familia cu genericul "Valorile creează familia, familia creează valori", organizatorii doresc să atragă atenţia opiniei publice asupra acestor probleme, să îndemne cetăţenii să respecte şi să promoveze valorile fundamentale ale familiei în viaţa cotidiană. La rîndul lor, autorităţile, organizaţiile internaţionale, societatea civilă şi comunitatea sunt chemate să stabilească parteneriate constructive în vederea soluţionării problemelor existente, valorificarea importanţei maternităţii şi paternităţii, reconcilierea activităţii profesionale cu viaţa de familie.
Ziua Internaţională a Familiei este celebrată în conformitate cu decizia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată prin rezoluţia 47-237 din 20 septembrie 1993. În anul 2010 Festivalului FAMILIA i-a fost conferit statut naţional, iar ziua de 15 mai a fost declarată drept Zi a Familiei în Republica Moldova şi a fost inclusă în lista sărbătorilor naţionale.